Amintiri din comunism: Lumina rară și strîmbă


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Ceaușescu era un ecologist convins. Îi plăcea să economisească resursele planetei: întrerupea zilnic curentul electric pentru multe ore, distribuia căldură și apă caldă numai de sărbători, ne punea să mîncăm sănătos (adică rar și după dietă). De la treaba cu tăierea curentului au pornit legende, bancuri, cîntece de cîntat în fața blocului de către copiii cu cheia la gît.

Îmi făceam temele la lumina unui bec alimentat de o baterie de mașină (la oraș) sau la cea a lumînării sau a lămpii cu gaz (la țară). La cea de la bec mai era cum mai era, dar la lumina de la țară (în vacanțe) era cam derutant.

Uneori aveam teme la materii precum caligrafia, unde conta foarte mult cît de frumos scriam. Rotunjeam cu grijă literele și le desenam așa cum învățasem la școală. Arătau bine pe caiet. De fapt, așa mi se părea mie. Pentru că, atunci cînd venea curentul electric, lucrurile erau ușor diferite.

Țineam comutatorul pe deschis, ca să știm cînd revine curentul. O lumină îmi inunda brusc caietul. Frumoasele mele cuvinte înșirate pe rîndurile caietului erau de fapt niște hieroglife. Pînă să-mi obișnuiesc ochii cu noua lumină a becului incandescent, mă și împăcam cu ideea că va trebui să o iau de la capăt.

Pe vremea aia, nu puteai rupe file din caiet. Uneori, învățătoarea număra filele, ca să fie sigură că nu o înșeli, pentru ca tema pe care ar fi vrut să-ți pună 9 sau 10 să nu fie a nu știu cîta încercare după multe altele ratate.

Cu toate astea, era o anumită atmosferă unică, mai ales la țară. Lumina uneori pîlpîitoare a lămpii, mirosul de gaz ars, mamaia care-mi aducea tot felul de gustări, liniștea care-mi permitea să aud cum torcea pisica sau cum tăia tataia lemne de foc în curte.

[box type=”info” style=”rounded” border=”full”]Scriu acest articolaș într-o cameră întunecată, fumînd o narghilea cu aromă de trandafir. Nu m-a obligat nimeni să închid lumina, am făcut eu asta. Îmi ajung lumina ecranului și cea a tastelor micuțului. Literele se așază frumos în rînduri aproape egale, nu trebuie să-mi fac probleme legate de grafie. Nu cred că pot regreta comunismul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.