CARTE + AUDIO De ce este România altfel? – Lucian Boia 1


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 11 min)

Am înțeles ironia, aciditatea și criticile la adresa României din cartea De ce este România altfel? a lui Lucian Boia (Editura Humanitas, ed. a II-a). Mi se par mai vehemente reacțiile după apariția primei ediții decît cartea în sine.

Autorul spune de multe ori în paginile volumului că este vorba de un eseu, ca și cum s-ar scuza. De aceea expediază bibliografia într-o notă de final și face referiri numai la autorii și la lucrările pe care le combate sau care i se par lui că-i sunt de ajutor.

În acest eseu, istoricul Boia, cel care care nu crede în viitor, se folosește de istorie numai pentru găsi răspunsuri la o întrebare care ne macină, dar care ascunde o mulțime de componente: de ce naiba n-avem și noi, românii, noroc în viață?

  • De ce nu suntem mai valorizați în lume?
  • De ce suntem priviți de sus de alte națiuni europene?
  • De ce nu reușim să progresăm vizibil?
  • De ce nu ne ajutăm?
  • De ce nu ne vorbim bine limba?
  • De ce nu avem creații culturale durabile?
  • De ce nu respectăm regulile?

Și cîte și mai cîte. Pînă la un moment dat, structura cărții este una cronologică. Astfel, Boia crede că națiunea română (în carte e o întreagă discuție despre cînd și cum s-a format aceasta) a pornit tîrziu în evoluție și a și pornit cu stîngul:

TOTUL ÎNCEPE CU O ÎNTÂRZIERE impresionantă. Statele româneşti – Ţara Românească şi Moldova – se încheagă abia spre mijlocul secolului al XIV-lea, ultimele, şi de departe, de pe cuprinsul Europei. Întârziere politică şi instituţională împletită cu o întârziere culturală de aceeaşi amploare. Până târziu, în secolul al XIV-lea, teritoriul viitoarelor ţări române nu produce nici un fel de text, nici un document, toate informaţiile care îl privesc – puţine – provenind strict din afară: uluitoare absenţă, exploatată la un moment dat ca argument în favoarea teoriei imigraţioniste, potrivit căreia românii ar fi venit cândva de altundeva, exact când şi exact de unde aproape că nici nu mai contează.

Dacă atunci nu s-a produs nici un text, ce să mai zicem de săracii daci? Să n-avem noi un cîntec, o poezie, un tril dacic, dar să aibă pînă și popoarele migratoare? Suspectă soartă…

Această cronologie de care spuneam este pe alocuri ruptă de explicații istorice, dar în mare parte regăsim un întreg construct al lui Boia privind fatalismul românesc, cu unele accente xenofobe (vezi ironiile la adresa țiganilor).

Autorul face o trecere în revistă a domeniilor în care românii au eșuat. În acest noian de insuccese, micile realizări trec neobservate. Pînă și limba română de sorginte latină, argument suprem în anumite timpuri ale naționaliștilor, parcă nu e așa de latină:

Limba română ilustrează cât se poate de convingător proporţiile considerabile ale amestecului. Este, evident, o limbă romanică: totuşi, cea mai puţin latină dintre limbile latine. În schimb, româna are o puternică încărcătură slavă: o mulţime de cuvinte, adesea esenţiale. Pe locul următor se situează cuvintele de origine turcă, altele, ca rezultat lingvistic al multiplelor raporturi politice, economice şi culturale întreţinute cu Imperiul otoman. Se adaugă cuvinte greceşti, ungureşti (neam, pronunţat frecvent în spirit autohtonist, e din sursă maghiară) şi de diverse alte origini.

Mai târziu, „relatinizarea“ s-a făcut tot cu material stăin: au intrat în română un număr imens de noi cuvinte, marea majoritate preluate din franceză.

Că scriitorii români n-au fost așa de originali cum lasă să pară manualele de școală generală și liceu se știe de o mulțime de ani. Dacă i se poate însă reproșa în mod clar lui Boia, este faptul că expediază o întreagă epocă în cîteva fraze. Poate impresia vine din faptul că el se referă la autorii simbol din literatura română sau din cauză că aprecierile lui nu se opresc numai la literatură:

Performanţa „imitatoare“ a scriitorilor şi artiştilor este remarcabilă. Să nu le pretindem de la bun început un spirit creator împins prea departe. Sunt foarte buni elevi, nu încă magiştri. Nicolae Grigorescu, „pictorul naţional“, e cât se poate de naţional prin subiecte: ţărănci, ciobănaşi, ca şi interminabila serie (mai multe sute de tablouri) a „carelor cu boi“ (un potrivit „brand de ţară“ pentru România secolului al XIX-lea); ca tehnică artistică însă, nu e deloc român: este un pictor „francez“, la intersecţia şcolii de la Barbizon cu impresionismul. Un occidental va aprecia talentul pictorului şi frumuseţea pânzelor, dar nu va vedea în această pictură nimic ieşit din comun, nimic cu adevărat novator (remarca e valabilă şi pentru ceilalţi pictori români de seamă, de la Theodor Aman, la Ion Andreescu sau Ştefan Luchian; nu se află printre ei un Gauguin sau un Cézanne).

Citești acestă scurtă carte și ai impresia că te afunzi. Autorul nu-ți dă speranțe, nu vrea să creeze un echilibru, ci constată că în istoria poporului român prea s-au adunat ghinioanele:

  • n-am știut cum sau cînd să-i ardem ca lumea pe otomani și i-am lăsat să ne schimbe în moduri care se văd și azi
  • am crezut în conducători tătuci providențiali
  • am ratat revenirea la monarhie, după comunism
  • am copiat constituții de la state care aveau așa constituția pentru că o meritau
  • nu ne-am revoltat împreună pentru a rezolva problema comună, ci ne-am luptat separat, pentru cauze meschine

Tind să-i dau crezare lui Lucian Boia în ceea ce privește defectul cel mai important al românilor: complexul de inferioritate. El chiar face o paralelă între modul în care a intrat România în UE și intrarea Poloniei: noi ne-am milogit și ne-au acceptat deși nici acum nu îndeplinim o mulțime de standarde de bun simț, Polonia a negociat termenii pînă în ultimul moment, cu convingerea că UE nu poate exista fără Polonia.

Sunt câteva trăsături care se conturează acum şi care pot fi urmărite până în prezent. Mai întâi complexele, mai precis complexul de inferioritate. Dacă ar fi să pun un diagnostic societăţii româneşti, aceasta e prima maladie pe care aş identifica-o. Românii îşi descoperă „neînsemnătatea“. Ţări mici aflate mereu la cheremul altora. O bună parte a teritoriului „naţional“, al teritoriului României ideale, aflat sub stăpânire străină directă (Transilvania la unguri sau la austrieci, Basarabia la ruşi, Dobrogea la turci). Nevoia de a învăţa mereu de la străini, de a prelua ce au creat ei, de a se afla mereu la remorca altora…

Iar cînd n-am fost la cheremul altora, am creat reguli pe care nu le-am respectat, din cauza aceleiași oscilații în comportament specifice românilor și a jocului permanent cu cinstea și onoarea:

Maniera în care românii se joacă cu regulile, prefăcându-se că le respectă, pentru a le ocoli mai bine, este de natură să-i exaspereze pe occidentali, care şi-au clădit civilizaţia tocmai pe fundamentul asumării şi respectării unui sistem de norme şi de reguli.

După ce am citit “De ce este România altfel?”, rămîn și eu cu această întrebare în minte: suntem o națiune? Acest amestec ciudat de etnii, limbi, apucături, derapaje, toate astea înseamnă o națiune?

Nu ajunge să vorbeşti aceeaşi limbă şi să-i bruftuluieşti din când în când pe unguri pentru a fi o naţiune în sensul organic al cuvântului. România e o ţară fragmentată, atomizată şi care nu izbuteşte să-şi identifice profilul. Poate fiindcă nici nu-l are. După o îndelungată chibzuinţă, a apărut, iată, faimosul „brand de ţară“. Nu s-a găsit altceva mai bun decât o frunză verde. Adică nimic!

Fragment audio din carte

Nu este o carte defăimătoare (Dumnezeule, de cînd nu mai e Iliescu președinte parcă n-am mai auzit acest cuvînt atît de des în critica unei opere scrise), ironia nu sare deloc calul, nu este o carte document, ci una care învîrte cuțitul în rană. Volumașul seamănă cu un copil mic care, sîcîitor, pune aceeași întrebare, indiferent ce i-ai răspuns la celelalte: “De ce?”.

Dacă vreți mai multe explicații, aruncați o privire și la emisiunea Garantat 100% care l-a avut invitat pe Lucian Boia.

Lucian Boia, “De ce este România altfel?”, 2016, Editura Humanitas, 160 de pagini

Cumpărați cartea de la:


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Un gând despre “CARTE + AUDIO De ce este România altfel? – Lucian Boia

  • krossfire

    Cumparata si citita e-book. Mai slabut argumentata decat lucrarile lui Djuvara si altor autori mai putin titrati, dar de bun simt…in mare parte.

    Referitor la intrebarea din final, cred ca au spus-o altii mai bine (inclusiv Bogdan Teodorescu in Dacic Parc): Nu stiu despre natiune, dar “neamul” romanesc e o minune. Supravietuirea unei limbi si a unor tipare in contextul disparitiei unor popoare mai puternice si coerente e o minune a istoriei si a antropologiei.