E-BOOK: La petite communiste qui ne souriait jamais – Lola Lafon 1


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 9 min)

ACTUALIZARE

Cartea a fost tradusă în română şi e de găsit la:


Lola Lafon a sesizat o nișă și a exploatat-o. Efortul ei nu trebuie minimalizat. În cartea La petite communiste qui ne souriait jamais, este o enormă muncă de documentare, care merge pînă la descrieri fidele ale orașelor Onești și București, replici în limba română și scene de viață comunistă. Poate că autoarea este o socialistă controversată în țările francofone, dar volumul poate fi judecat la rece, după anumite norme literare.

E-book-ul este povestea Nadiei Comăneci, o biografie romanțată și mult literaturizată. Evident, firul roșu este succesul de la Montreal, dar autoarea creează o pînză de păianjen narativă complexă. O regăsim pe Nadia în copilărie, adolescență și la maturitate. Îi urmărim parcursul vieții sale paralele cu cea a lui Béla Károlyi, personajul principal/secundar al cărții.

Ton, ton, semiton, ton, ton

Este o carte cu punctuație relativă. Din graba în mod evident simulată de a spune cît mai multe, autoarea combină uneori fragmente narative cu vorbire indirectă neintrodusă de vreun semn de punctuație, date istorice cu cifre legate de greutatea și viteza din diverse rutine gimnastice și cu sfaturi/trucuri ale gimnastelor epocii de aur a României.

Ieșită din comun este tehnica propusă de Lafon: povestea este întreruptă de presupuse dialoguri prin telefon/scrisori/e-mail-uri cu Nadia, pe măsură ce autoarea îi arăta bucăți din carte și-i cerea sportivei-vedetă părerea. Este o îmbinare pe care am regăsit-o în reportajele francofone din print și de la radio, un fel de webdocumentar transpus în cuvinte tipărite sau e-book.

Nu-mi dau seama dacă feliile de viață comunistă sunt destinate creării unui background narativ sau sunt pur și simplu niște săgeți comerciale trase spre un public socialist-nostalgic. Trebuie să recunosc însă că, deși pentru mine nu este nimic nou în descrierea fidelă a cozilor la alimente și a modurilor în care se putea avorta în perioada „decrețeilor“, aceste bucăți ar putea emoționa și atrage publicul respectiv.

Povestea Nadiei urmărește povestea României. Copilăria ei, deși atipică, urmează firul copilăriei comuniste, cu toate schizoidiile conținute de aceasta. Istoria țării se împletește cu istoria gimnasticii românești, de la elan individual de tipul celui al lui Béla Károlyi, pînă la abuzuri ale statului condus de Ceaușescu, cel care dorea să facă din sport o mișcare de masă.

Nadia, utilajul de performanță planetară

Apropo de titlu: este clar că Lafon îi creează Nadiei Comăneci imaginea de mașinărie comunistă flexibilă de performanță, ajungînd la descrierea ei în termeni de monstru frankensteinian:

Este un robot comunist de 40 de kilograme. Are o anumită grație, într-adevăr, dar este o grație metalică, eficientă.

Dacă este certată, ea ascultă, ca o ingineră atentă la corectarea defectelor instalației, serioasă pînă la nivelul în care pare ternă.

Probabil că există o anumită atitudine politică în spatele demersului autoarei. Poate că această carte a fost scrisă nu numai de dragul de a descrie altfel o bucată a istoriei. Însă este clar un e-book cu un mare potențial de a fi agreabilă în rîndul francofonilor din România (cîți or mai fi rămas) și o carte care merită să fie tradusă cît mai bine și mai repede în limba română.

De găsit la:
Foto copertă: Charybde

Lola Lafon a trouvé une niche et l’a exploitée. Il ne faut pas minimaliser sa démarche. Il y a un énorme travail de documentation dans son livre, “La petite communiste qui ne souriait jamais”, un travail qui monte jusqu’à la description exacte des villes Onești et Bucarest, à des morceaux de roumain et à quelques scènes de la vie communiste. L’autrice est peut-être une socialiste controversée dans les pays francophones, mais son livre peut être clairement jugé d’après certaines normes littéraires.

Le livre numérique raconte l’histoire de Nadia Comăneci, une biographie romancée et bien ancrée dans la littérature. Le fil rouge est, évidemment, le succès du Montréal, mais l’autrice construit une complexe toile narrative. On retrouve Nadia dans son enfance, dans l’adolescence et comme adulte. On suit simultanément son parcours et celui de l’entraîneur Béla Károlyi, le deuxième personnage principal du livre.

Ton, ton, demi-ton, ton, ton

La ponctuation est relative dans ce livre. Dans sa démarche, plus ou moins pressée de tout raconter, l’autrice mélange parfois des fragments narratifs en discours indirect, qui manquent de ponctuation, des données historiques avec des chiffres sur le poids et la vitesse de diverses routines gymnastiques et des conseils/astuces des gymnastes de l’époque de l’or de Roumanie.

On remarque la singularité d’une technique proposée par Lafon : de temps en temps, l’histoire est interrompue par des morceaux de dialogues téléphoniques / lettres / e-mails avec Nadia, alors que l’autrice lui montra des extraits de son livre et lui demanda son opinion. Voici un stratagème dont j’ai souvent retrouvé dans les reportages francophone, une sorte de webdocumentaire adapté à la littérature.

Je ne peux pas deviner si les tranches de la vie communiste veulent créer un fond narratif, ou sont, simplement, des flèches commerciales tirées vers un public socialiste-nostalgique. Néanmoins, je dois avouer que, même s’il n’y a rien de nouveau pour moi dans la description fidèle des queues aux épiceries ou dans l’impact sur les femmes de la loi contre l’avortement, ces fragments peuvent attirer et émouvoir le public ci-dessus mentionné.

L’histoire de Nadia poursuit l’histoire de la Roumanie. Son enfance, quoique atypique, suit le fil de l’enfance communiste, avec toutes les anomalies caractéristiques. L’histoire du pays se tisse avec l’histoire de la gymnastique roumaine, de l’ambition comme celui de Béla Károlyi, aux abus de l’état de Ceaușescu, qui voulait faire du sport un mouvement de masse.

Nadia, la machine de performance planétaire

Un mot sur le titre. Il est évident que Lafon crée de Nadia Comăneci une image de machinerie communiste performante et malléable, en arrivant jusqu’à une description en termes de monstre Frankenstein :

C’est un robot communiste de quarante kilos. Elle a une certaine grâce il faut en convenir, mais c’est une grâce métallique.

Si on la réprimande, elle écoute, une ingénieure soucieuse de corriger les défauts d’installation, sérieuse jusqu’en paraître terne.

Peut-être il y a une attitude politique derrière la démarche de l’autrice. Peut-être que ce livre a été écrit non seulement pour le plaisir de décrire comme telle une partie de l’histoire. Mais il s’agit clairement d’un livre numérique avec un grand potentiel d’être agrée parmi les francophones roumaines (s’il y en existe encore), un livre qui mérite d’être traduit au mieux et au plus vite possible en roumain.

(Traduction en français de la chronique: Simcute)


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Un gând despre “E-BOOK: La petite communiste qui ne souriait jamais – Lola Lafon

  • Horia

    E ciudat ca desi Nadia a facut tot ce a putut , tot nu este vazuta bine Romania ca si tara, insa macar suntem pe lista, in alte momente nici nu eram cunoscuti.
    Ma mir ca nu se face si un documentar despre anonimus si despre Romania vs Europa in ultimi 20 de ani…