CONCURS+AUDIO Recolta – Jim Crace 16


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Iată-mă în fața unei cărți paradoxale:

  • scrisă temeinic, profund, dar cu un subiect simplu;
  • plină de acțiune dar și cu disecări psihologice ample;
  • creatoare a unei atmosfere bucolice, dar una apăsătoare, sumbră;
  • pesimistă, dar cu un final optimist.

Cînd citeam „Recolta“ de Jim Crace, apărută la Editura ALL mă întrebam cum aș fi remarcat-o dacă aș fi fost în juriul care i-a acordat premiul International Impac Dublin Literary Award​… Probabil impresia cea mai pregnantă ar fi fost aceea de creație profundă realizată prin procedee simple în aparență.

Am mai citit „Casa molimei“ de același autor, apărută tot la ALL și am descoperit puncte comune în volumul de față: tot un univers rural, tot descrieri amănunțite, tot o clădire centrală, care parcă are suflet (acolo o casă în care erau izolați suspecții de molimă, aici conacul boierului Kent). Dar această lume fabricată aici de Crace este foarte bine pusă la punct, este un microunivers perfect: vreo 20 de case într-un sătuc uitat de lume din Anglia, cu un conaș local, o comunitate destul de închegată, ritualuri respectate de toți și cu o activitate agricolă constantă.

Iată începutul cărții:

Se păstrează pe tot parcursul romanului separația dintre „noi“ și „ei“:

  • noi sunt cei care locuiesc aici de ani buni,
  • ei sunt cei care s-au stabilit pe nepusă masă la marginea pădurii și, conform obiceiului, și-au revendicat locul lăsînd să iasă pe hornul casei improvizate primul fum.

Cel de-al doilea fum, provenind de la incendiul de la conac, este cel care destabilizează echilibrul. Comunitatea este bulversată și se degradează iremediabil în numai 7 zile. O săptămînă doar a durat de cînd a început pînă cînd s-a terminat această poveste cu toate ingredientele necesare: mister, acțiune, dragoste, ură, luptă și prigoană.

Trăim într-un cuib de corbi. Un cuib de rubedenii […] Ca şi corbii, am început să arătăm şi să vorbim la fel. Atîtea figuri morocănoase, atîtea blonde cu părul ca grîul, atîtea bărbi lunguieţe şi ondulate, atîţia ochi de smarald, atîtea mîini şi picioare butucănoase, că nici nu mai e nevoie să le pomeneşti, ba nici măcar nu le mai observi.

Personajul principal se simte încă străin de sat și de săteni, deși locuiește acolo de 12 ani. El pare un om educat, deoarece are capacitatea de a medita asupra tuturor întîmplărilor la care este sau nu este martor. Romanul are o mare încărcătură psihologică, există pagini întregi în care gîndurile lui Walter Thirsk tot curg fără oprire, iar autorul face să pară atît de firească această curgere încît nici nu bagi de seamă decît după ce ai terminat cartea.

Așa că mă las cuprins de jale cît cobor dealul cu trifoi. Îmi pot permite să mă bălăcesc ca un porc în nămolul milei de sine pentru cîțiva pași. E în firea mea s-o fac. E în firea mea să-mi pară rău de mine și să mă simt mai bine cînd îmi îngădui această slăbiciune. Îi dau voie tristeții să-și urmeze drumul, iar pe urmă îmi ridic fruntea și, traversînd un nor de puf de scai stîrnit de o briză prea blîndă să o pot simți, mă silesc să văd pretutindeni ceea ce oamenii de la țară sunt născuți să vadă: prietenia tuturor lucrurilor. Cîmpurile noastre sunt pline de leacuri. Toate zilele se arată bune celor care iubesc să stea în aer liber.

Ca și în „Casa molimei“, dar mai mult aici, Jim Crace se dovedește un bun cunoscător al lumii satului. În „Recolta“, ni se explică ritmul vieții rurale, obiceiurile, procedurile agricole, semnificațiile lucrurilor din natură. Din carte transpare o comuniune a locuitorilor cu natura care-l face pe cititor să se atașeze de acel loc straniu, în care există un stîlp al infamiei dar nu există biserică, în care legea se aplică prin regulile nescrise ale pămîntului, în care există o baltă în care sunt aruncate laolaltă excrementele și cadavrele, în care sătenii se iubesc noaptea fără ezitare.

Cîteodată suntem recunoscători că cea mai apropiată clopotniță e la mai mult de o zi distanță. (La fel și cea mai apropiată cîrciumă, că tot veni vorba!) Nu ne putem permite să ținem un preot. Am fi prea puțini enoriași, și prea mîrșavi. Ranchiuna ne-ar întrece cucernicia. Trăim mai departe, așadar, nu fără cuvioșie, ci fără nevolnicie, alegînd să nu ne amintim prea des că există un Iad și un Rai și că multe dintre lucrurile pe care le facem zi de zi sunt, de fapt, niște păcate.

Ultimul arat din finalul cărții este un gest simbolic încărcat de melancolie, dar și de o disperare a păstrării tradiției. Walter vrea să lase pentru viitor un semn: o dungă de orz pe un cîmp ce va fi dominat de iarba care va servi drept hrană oilor, după convertirea terenului agricol. Este finalul, dar și un nou început, într-o poveste care a durat 7 zile, asemeni Genezei.

„Recolta“ de Jim Crace, 2015, Editura ALLFA, trad: Iulian Curuia, 198 pp.

Cumpără cartea de la:


Cîștigă această carte și încă una de pe site-ul Editurii ALL!

Click aici pentru a alege o carte preferată din campania #euvaracitesc, apoi întoarce-te pe blog-ul meu și, într-un comentariu mai jos, spune:

  1. ce carte ai ales
  2. ce ți-a plăcut cel mai mult ultima oară cînd ai fost într-un sat.

Voi alege cel mai frumos / interesant răspuns și cîștigătorul va primi romanul „Recolta“ și cartea aleasă de pe site-ul editurii. Termen: 12 august, ora 23:59. Succes!



Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

16 gânduri despre “CONCURS+AUDIO Recolta – Jim Crace

  • g3ordan

    1. CUM FUNCTIONEAZA MINTEA de Steven Pinker

    2. Ultima oara (si de multe ori in copilarie) am fost in satul bunicilor. Daca ar fi sa enumar ce mi-a placut la bunici cred ca nu as avea destule litere sa incapa aici: catei jucausi, pisici mieroase, purcelusi libidinosi, livezi umbroase, gradini roditoare, libertate vestimentara (chiar si pe strada), baltile in care te scaldai pline de broaste si serpi inchipuiti, dealuri cu paduri cu poteci napadite de rugi de mure, sprinturile inutile dupa iepuri sau caprioare, etc..
    Si pentru a fi in ton cu cartea pe care am ales-o am sa-ti spun ca mereu m-am intrebat de ce atunci cand privesc ramurile inverzite ale unui copac pe fundalul cerului intru parca intr-o transa de liniste si bucurie. Raspunsul cred ca e pentru ca in copilarie, cand vara devenea prea calduroasa, mama ne punea pe patura sub livada de pruni si ne facea masaj..

  • Oana Barabas

    1. de pe site aleg: CUM SA TE INDRAGOSTESTI de Cecelia Ahern

    2. Ultimul sat in care am fost a fost satul in care m-am nascut, satul in care traiesc parintii mei, si care, desi sunt plecata de multa vreme, va ramane pentru mine “acasa”. Cel mai mult mi-a placut faptul ca i-am vazut pe ai mei, ca sunt inca sunt bine, in ciuda varstei, curtea casei mele, dealurile care o marginesc, si pe care este de ajuns sa le privesc si sa ma simt fericita.
    De fiecare data cand merg acolo, ma incearca un sentiment ciudat, ca nimic nu s-a schimbat odata cu trecerea anilor, ca parca toate au incremenit in timp, si cu toate acestea nimic nu mai este la fel. Strazile par mai mici, multe curti si locuri par parasite, alte constructii noi au aparut, lumea s-a schimbat, noi am crescut, oamenii au imbatranit sau au murit.

    Dealul pe care ne jucam cand eram mici pare neschimbat,calea ferata ce desparte curtea casei de deal este acum parasita si napadita de vegetatie, strazile pe care alergam altadata de iscam praful, acum sunt asfaltate si par mai mici, casa si curtea sunt asa cum le-am lasat, parintii au imbatranit.

    Si cel mai mult imi plac amintirile pe care mi le starnesc toate aceste lucruri si pe care le voi purta cu mine, indiferent de cat de departe voi fi de acel sat.

    • George Hari Popescu Autor articol

      Oana, comentariul tău mi-a plăcut cel mai mult pentru că evocă satul românesc de azi, aflat în transformare, dar are și o notă de nostalgie care este în spiritul cărții “Recolta”. Ți-am trimis un e-mail cu detalii despre expedierea cărților. Felicitări ție și tuturor celor care au participat și reveniți pe acest blog, pentru că vor mai fi concursuri cu premii în cărți!

  • Varian Roxana

    1. BUCURAŢI-VĂ DE VIAŢĂ! de Yan Lianke

    2. Timpul domolit. Satul e tărâmul în care putem accede la acea formă de existenţă numită “viaţă sufletească”. Aici timpul curge spre “a fi” şi rupe tipica dragoste frăţească cu “a deveni”. Merg la sat însetată de timp.

    “Veşnicia s-a născut la sat”, după cum scrie Lucian Blaga.

  • Mădălina Vîjan

    1. “Uşa” – Magda Szabo
    2. Deşi nici viaţa la ţară nu mai este ce a fost odată, totuşi se mai simte simplitatea oamenilor, sufletul cald şi bucuria cu care te întâmpină de fiecare dată, mirosul copilăriei şi al timpului petrecut acolo, reîntoarcerea în cea mai frumoasă perioadă din viaţă, liniştea exterioară, dar şi cea interioară, dorul amintirilor plăcute.

  • Oana Popescu

    1. Cuvinte de iubire – Maupassant
    2. Mi-a plăcut liniștea! E frumos să reușești să respiri din când în când un pic de aer curat și să uiți de agitația și nebunia din oraș. La sat merg, din când în când, acolo unde au fost bunicii mei, de care îmi amintesc cu drag. Lipsa de griji, bucuriile venite din lucruri mici, credința pură. Amintirile acestea sunt ca un pansament pentru suflet. Astfel de lucruri mi-au plăcut când am fost ultima dată și mă bucur de ele la fiecare întoarcere!

  • Ionita Adriana

    1. Aleg cartea Pompei de Robert Harris
    2.Zorii s-au ivit peste satul aflat la poalele muntilor. Razele soarelui mangaie gamurile casutelor mici, rustice si atat de fermecatoare prin simplitatea lor. Nici o muzica nu poate fi mai frumoasa decat cantecul cocosilor si glasurile melodioase ale pasarelelor din copaci. Aerul rece, proaspat iti umple plamanii iar mirosul de fan iti mangaie simturile. Oamenii ies unul cate unul din casutele lor pentru a intampina o noua zi de viata la tara. O viata linistita,armonioasa si plina de sanatate. Animalele pornesc incet catre pasunile unde vor sta intreaga zi pana cand seara, stapanii le vor astepta in poarta venirea. Aici zgmotul masinilor este inlocuit de ciripitul pasarilor si de adierea vantului. Livezile se intind pana unde poti vedea cu ochii pline de copaci cu fructe coapte si colorate fiind parca desprinse din tablouri pastelate. Ma plimb sub pomii roditori, ma asez la umbra lor si privesc cerul limpede. Norii danseaza in fata mea si culcata pe spate, pare ca ii pot atinge cu mana. Gustul fructelor imi aminteste de verile petrecute la bunici, de gustul copilariei.Zemoase, dulci si coapte. Ca acelea din gradina bunicilor.Zburd prin lanurile aurii si ma tolanesc intr-o capita de fan ce ma imbie sa o imbratisez. Privesc fetele blande si prietenoase ale oamenilor de la sat si ma intreb cum poate incapea atata bunatate in ochii lor. Aici, copii nu au uitat sa se joace, sa alerge si sa zambeasca. Ma prind in joaca lor si constat ca aici fericirea are alte dimensiuni. Copilaria imi danseaza prin fata ochilor si ma regasesc in joaca lor. Apa este limpede si cristalina si constat ca am uitat ce gust are apa din fantana. Un gust curat, rece si imbietor.Atat de diferit de gustul cu care suntem obisnuiti acasa…Pranzul ne prinde la umbra unui copac avand in fata mancare preparata doar din ingrediente de casa. Si realizez ca nimic nu este mai gustos pe aceasta lume. Noaptea stau in gradina si numar stele pe cerul acoperit de mii si mii de luminite. Uitasem cat de senin este noaptea cerul la tara si adorm apoi leganata de cantecul greierilor din gradina. Viata la sat, atat de simpla dar atat de bogata…Lucruri pretioase ce am uitat ca exista se afla totusi atat de aproape de noi. Ca un portal ce ne salveaza din viata aglomerata, stresanta si atat de lipsita de lucruri valoroase…

  • Pop Delia

    Cartea aleasa!

    Ma gandesc la ce sate frumoase avem si acum! De multe ori, ma cuprinde emotia cand ajung in sat! Traiesc rasuflarea satului inca de cand cobor din transportul de la oras! Imi place satul in care locuiesc, pentru ca de fiecare data traiesc intr-o lume simpla, o lume originala care din pacate se rareste! Bucuriile alaturi de cei mai frumosi prieteni din copilarie ma transforma intr-un copil de altadata si dintr-o data constat ca timpul a trecut si lacrimez… Bunicii au vorba simpla, stau pe banca din fata casei si intreaba: ,, ce faci, Ileano? Da cine e fata aia?- sunt spumosi si draguti, trebuie sa recunosc asta!
    Alte intamplari care imi plac sunt legate de linistea serilor de vara, atanci cand greierii canta, luna sta deasupra cerului si lumineaza calea ulitelor pe care mai trece din cand in cand un satean cu treburi, serile de iarna au fost unice pentru mine, pentru ca de fiecare data, seara, se facea focul in camera, stam alaturi de bunici care imi citeau sute de povesti, ma rasfatau si imi puneau mana pe frunte si se jucau in parul meu pana dormeam, in timp ce afara era poveste de iarna, totul albise, crengile incarcate de zapada! Cantatul pasarilor din curte ma faceau sa uit de zgomotul si traficul infernal de la oras! Colindele de sarbatori uneau familii, sute de colindatori veneau pe ulite ca sa vesteasca nasterea Domnului, multi dintre ei veneau si la bunicii mei carora le cantau si de multe ori se mai auzea cate un scancet de suspin datorita trairilor sincere pe care le aveau! Cu alte cuvinte: lumea copilariei inocente, ulitele simple, oamenii satului, obiceiurile, povestile de langa soba bunicilor si mangaiatul pe frunte mi-au facut viata frumoasa in satul meu!

  • Scaunasu Alin

    1.Pompei de Robert Harris
    2.Fiecare intalnire cu satul unde mi-am petrecut copilaria imi umplu sufletul si mintea de nostalgie si o bucurie coplesitoare. Acele indepartate vacante de vara cand zburdam nestingherit pe ulitele serpuitoare…Bunica, care ma astepta in poarta, cu fata ei buna si blanda…Totul era proaspat si verde: dealurile curbate, pomii cu fructe coapte si livezile ce cuprindeau tot ce poti vedea cu ochii.Eu, zburdam prin ele, mancand fructe proaspete si coapte direct din copac, fructe ce-ti inundau simturile cu aroma lor savuroasa. Dimineata, ma trezea cantecul cocosilor iar zorii imi mangaiau pleopele. Bunica, ma mangaia pe frunte si ma indemna sa mai dorm, dar eu imi doream sa cutreier padurile. Ma imbracam repede, mancam, si porneam pe ulita care dadea intr-o vale impanzita de parauri serpuitoare. Apa rece si cristalina ma revigora indata iar eu trebuia sa trec aceste parauri pentru a ajunge pe dealurile invesmantate cu paduri. Ma plimbam ore intregi printre copacii verzi ca smaraldul si ascultam ciripitul cristalin al pasarilor. Culegeam si mancam mure dar aveam grija sa opresc cateva si pentru bunicuta ce ma astepta acasa. Apoi, seara, alergam la copiii ce ma asteptau pe ulita si ne jucam voiosi pana cand parintii sau bunicii ne chemau in casa. Seara priveam stelele si ascultam greierii iar bunica imi spunea mereu cate o poveste noua. Noaptea ma legana intr-un somn dulce si linistitor in care visam paduri, izvoare si dealuri verzi.
    Astazi, satul si-a pierdut suflarea de alta data. Copii sunt din ce in ce mai putini si nu mai stiu sa se joace cum o faceau cei de odinioara.Totusi, dealurile au ramas la fel de verzi iar paraurile au ramas la fel de limpezi si cristaline. Si ceea ce imi umple sufletul de bucurie, mai mult decat orice, este bunica, care ma asteapta in poarta ca alta data. Cu parul mai alb, dar cu acelasi suras delicat si cu aceasi ochii blanzi. Iar eu, in preajma ei, sunt acelasi copil de alta data ce ii aducea mure ascunse in buzunare…

  • g3ordan

    @simona daca as putea tie ti-as oferi un premiu special pentru raspuns: pe cat de criptic, pe atat de revelator:
    Prima oara l-am citit ca un orasean si nu am inteles nimic.. dupa care au inceput sa ma izbeasca imaginile fetelor zgatii si ranjite, pe care le chinuiau talentele de coafeza.. :)