(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)
Documentarul „Țara moartă” realizat de Radu Jude este un melanj între fotografiile din colecția Costică Acsinte, fragmente din jurnalul medicului evreu Emil Dorian, cîntece patriotice și militare și bucăți audio din jurnalele de știri. Rezultatul multimedia evocă perioada 1937 – 1946 din România. Filmul a fost prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Locarno și va intra din 25 august în cinematografele din România.
Documentarul nu-și propune neapărat să informeze publicul despre Holocaustul din România, ci mai curînd să emoționeze și poate să ridice niște semne de întrebare în mințile spectatorilor. Fotografiile nu ilustrează fragmentele de jurnal citite chiar de Jude, ba chiar putem spune că unele dintre ele sunt în contrast cu ceea ce se aude. Dar este evidentă tendința autorului de a induce o stare morbidă pe parcursul filmului, pentru a accentua tragedia pe care au suferit-o evreii din România anilor ’30 – ’40. Așa că așteptați-vă să vedeți poze cu tot felul de animale și păsări sălbatice și domestice ucise, în cadre alături de oamenii care le-au luat viața, dar și copii și adulți morți, minori cu țigări între buze, adulți care se amenință cu săbii, cuțite și pistoale etc. Poate de aici titlul filmului?
La discuția de după avanpremiera de la Cinema Elvire Popesco, regizorul Radu Jude a ținut să precizeze de la început că este creștin-ortodox, ca să nu existe întrebarea celebră: „De ce ați făcut acest film, sunteți cumva evreu?”. După care a venit intervenția unui spectator care a spus că noi nu putem ști vreodată ce s-a întîmplat atunci, de aceea nu putem ști nici ce vină au avut acei evrei români care au fost arși de vii, împușcați în cap în casele lor sau deportați. Radu Jude a calificat intervenția drept „antisemitism soft”, dar este doar un exemplu de lipsă de educație a românilor în ceea ce privește istoria de dinainte și din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o dovadă a puternicei manipulări practicate de școala comunistă postbelică.
Pe alocuri, unele materiale audio sunt puternic alterate, așa că este posibil să nu înțelegi mai nimic din unele cîntece și fragmente de discursuri. Din păcate, nici subtitrarea în engleză nu este exactă și este extrem de sumară. Chiar și pentru un public străin, traducerea putea fi realizată cu mai multă grijă și să conțină mai multe detalii, pentru că, din fericire, și străinii au Internetul la purtător și se pot documenta mai departe în caz că nu înțeleg vreo referință din cadrul traducerii.
Pe de altă parte, chiar și jurnalul lui Emil Dorian are unele inexactități, dar putem pune acest defect pe seama surescitării doctorului, a presiunii zilnice la care era supus în exercitarea meseriei și putem explica prin însuși faptul că trebuia să trăiască într-un dublu pericol: cel al războiului și cel al antisemitismului semenilor lui.
Îl știu pe Radu Jude de pe vremea filmului „Cea mai fericită fată din lume” și a scurt-metrajului „Lampa cu căciulă”, dar documentarul „Țara moartă” se încadrează în trilogia formată de „Aferim!” și „Inimi cicatrizate”, trei creații care explorează critic bucăți de istorie. Documentarul este interesant deoarece este realizat prin tehnici tradiționale, dar are o anumită tentă de experiment artistic. Un alt merit al filmului este că face cunoscută colecția de fotografii a lui Acsinte, un fotograf de la începutul secolului al XX-lea, descoperit relativ recent, care ne-a lăsat vreo 8.500 de cadre ce constituie o adevărată monografie a satului, orașului și vieții din România acelor timpuri.