(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Nici nu știam că bodyguard-ul cel mai de încredere al lui Michael Jackson scrisese o carte despre cum a fost să-l apere pe cele mai hăituit om de pe planetă și iată că am dat peste filmul bazat pe acel volum. În cartea “Remember the Time: Protecting Michael Jackson in His Final Days”, Bill Whitfield a povestit în ce consta să aibă grijă de MJ, mai ales ferindu-l de propria familie care se obișnuise cu banii pe care-i oferea megastarul.
În filmul “Michael Jackson: Searching for Neverland”, povestea este spusă de Bill Whitfield și Javon Beard, cele două gărzi de corp. Însă filmul nu ajunge la nuanțe, ritmul este parcă prea alert, iar acel Michael din film (Navi) nu are toate variațiile personalității cîntărețului.
Partea centrală a filmului, reflectată și în titlu, este strădania lui MJ de a găsi o casă în care el și copiii să se simtă bine, după ce a fost nevoit să părăsească Neverland, în urma acuzațiilor de molestare de minori. Întrebările copiilor despre “cînd se vor întoarce la Neverland” revin obsesiv și pun presiune pe Michael, deja fragil și vulnerabil. Tot presiune pun și show-urile ce urmau să fie puse în scenă la Londra, prin care Michael s-ar fi reabilitat financiar.
Din păcate, filmul încearcă să povestească un pic din fiecare aspect al ultimelor luni din viața lui MJ și de aceea nu ajunge să se focalizeze suficient pe niciunul. Cea mai mare scăpare este faptul că, în acea perioadă, Michael se baza aproape total pe medicamente pentru a putea dormi din cînd în cînd și pentru a se putea concentra pe muncă. În film se fac doar cîteva aluzii la acest lucru. La fel de puțin se vorbește despre doctorul Conrad Murray, cel care a fost alături de megastar în ultimele clipe ale vieții și din cauza căruia Michael a murit, așa cum s-a dovedit în cadrul procesului.
Compania care administrează averea lui MJ nu a permis folosirea muzicii lui MJ în film, așa că pe coloana sonoră nu veți auzi hit-urile lui. Însă, într-una din scenele în care Michael încearcă să-și liniștească copiii, le cîntă “Smile”, melodia compusă de Charlie Chaplin, căreia Michael i-a creat un cover în 1995. De asemenea, există mici inexactități în film (cum ar fi faptul că MJ nu deținea întregul catalog Beatles la acel moment), dar ele nu sunt deranjante.
Asemănarea lui Navi cu regele pop-ului este izbitoare, însă acesta are unele atitudini care nu erau întîlnite la Michael (în multe scene este foarte aplecat, ceea ce nu e logic, pentru că MJ era într-o formă fizică excelentă, datorită regimului său alimentar și antrenamentului zilnic).
“Michael Jackson: Searching for Neverland” nu se ridică la nivelul influenței pe care MJ a avut-o asupra muzicii și oamenilor de pe Terra. Pare că un subiect serios a fost tratat în grabă, numai ca să impresioneze un pic. Nici nu-mi dau seama cine și cum ar putea face un film artistic inspirat din viața lui MJ, cu atenție la detalii și nuanțe, cu accente diferite decît cele puse pe excentricitatea lui Michael.