DOCUMENTAR “Colectiv” de Alexander Nanau ✭✭✭✭✩


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Fără îndoială, “Colectiv” este un documentar care trebuie văzut. Mi se pare că are o valoare educativă mai mult decît una emoțională, deoarece incendiul din octombrie 2015 a dus la o serie de evenimente care a răsturnat ordinea politică din România, chiar dacă doar pentru un an.

Momentele cele mai importante care m-au impresionat:

  • filmarea din club chiar din momentul în care trupa termină de cîntat piesa și se dezlănțuie artificiile; cînd solistul spune zîmbind “asta nu făcea parte din plan”, deja tavanul începuse să ia foc;
  • viermii din rana deschisă a unui pacient ars, întins pe patul de spital;
  • mărturisirea unei doctore care și-a dat demisia din spital, către ministrul Vlad Voiculescu, potrivit căreia doctorii și asistentele puneau cerceafuri peste fețele arșilor internați, ca să nu fie nevoiți să le vadă zi de zi starea gravă;
  • faptul că, imediat după eveniment, s-au sifonat foarte mulți bani în sistemul medical, sub justificarea că “investițiile” se fac pentru a îmbunătăți calitatea actului medical și a condițiilor din spitale.

Mituri spulberate

Spre deosebire la alte filme pe care intenționez să le văd, în cazul ăsta am citit unele impresii presărate online și am plecat cu unele prejudecăți la vizionare:

  • Documentarul apare prea tîrziu. Cum ni s-a explicat și după vizionare, filmarea a fost în timp real, cam 1 an și jumătate. Au fost vizionate și filmări din arhivele televiziunilor. Acest material enorm cere mult timp pentru editare video, post-procesare și post-producție. Sunt filme artistice care sunt filmate în 2-3 luni și post-producția durează 2 ani, darămite în acest caz!
  • Filmul face elogiul lui Cătălin Tolontan. Păi filmul urmărește investigația realizată de Tolontan și echipa lui de la Gazeta Sporturilor, este normal ca în 80% din timp să apară Tolontan! Jurnaliștii își fac meseria, deci, dacă este un elogiu, atunci este la adresa meseriei lor!
  • Este o campanie pentru Vlad Voiculescu. Sunt sigur că este o coincidență lansarea peliculei în perioada în care s-au anunțat candidații la Primăria Capitalei. Acum că știm că Voiculescu nu candidează, cred că ne-am liniștit.
  • Nu schimbă nimic. Păi nici nu-și propune să schimbe ceva. Este o creație artistică, menită să stîrnească emoție. Schimbarea socială nu se produce după un film.
  • E făcut pentru bani. De ce să fim ipocriți și să nu recunoaștem că orice film e făcut pentru bani! Însă faptul că a trebuit să vînez un bilet disponibil online nu face decît să mă bucure. La orice film există costuri de producție și ideal ar fi ca ele să fie recuperate, ba chiar să existe și măcar un mic profit. Îmi doresc din tot sufletul să se întîmple asta cu acest documentar!

De fapt, unele lucruri s-au schimbat

Nici acum sistemul de sănătate din România nu este viabil 100%. Încă se dau șpăgi, încă e corupție la nivelul managementului. Așa cum, în acea perioadă, SRI a informat despre mișmașurile care se făceau cu dezinfectanții, care afectau cele mai înalte structuri ale statului, și acum sunt sigur că există treburi murdare care se întîmplă în Sănătate.

Și eu cred ceea ce s-a spus la discuția de după vizionare: parcă românii sunt mai responsabili un pic. Mai ales cei care au rămas în țară parcă sunt mai vigilenți și parcă nu mai uită așa de ușor fărădelegile. Chiar cred că se mai poate ieși în stradă dacă este cazul!

Pe de altă parte, la nivelul presei, s-au schimbat unele mici lucruri: platforme independente precum Recorder și Inclusiv se susțin în mare parte din donații, deci avem acces la informații cît mai obiective, de la jurnaliști tineri, neatinși foarte mult de sistemul presei corupte din perioada lui Adrian Năstase.

Recunosc, credeam că documentarul se va apropia mai mult de esența accidentului din Colectiv, așa cum au făcut documentarele ceva mai tehnice: “#Colectiv” realizat de Digi24 și “Dezastrul din Colectiv” făcut de Discovery România. Însă, după primele cîteva minute, am înțeles unde bate filmul și l-am urmărit cu sufletul la gură, ca pe un film de aventuri.

Ce putem face noi?

Asta a fost o întrebare după proiecție și echipa prezentă în sală a mărturisit că întrebarea asta a apărut și la alte proiecții. Iarăși zic, acest film nu este un apel la mișcări sociale. Implicarea noastră nu are nevoie de apeluri artistice în săli de cinematograf, ci trebuie să vină din credințele noastre.

Vă îndemn să mergeți să vedeți documentarul alături de copiii voștri care, în decursul acestor 4 ani și jumătate, au devenit adolescenți, au vîrsta apropiată de cea a tinerilor care se aflau în acea noapte în Colectiv. Iar ei să-l vadă, peste ani, alături de copiii lor, ca pe un film de mărturie istorică.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.