CINEPOLITICA 2019: “Prima campanie” și “Fabrica”


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Festivalul Cinepolitica (18-21 aprilie, Cinema Elvire Popesco) este dedicat filmelor cu tematică predominant politică (fie că este vorba de lungmetraje sau scurtmetraje, filme de ficţiune sau documentare), reunite sub sloganul „Singura noastră politică este cea a cinematografului”.

1. “Prima campanie” (Première campagne)

O tînără jurnalistă de la France 2 îl urmărește pe Emanuel Macron în campania pentru alegerile prezidențiale din 2017. Jurnalista observă cum tînărul politician devine o personalitate carismatică, din personajul aproape necunoscut în urmă cu 3 ani.

În afară de faptul că “Première campagne” ne arată un pic ce este în spatele unui spectacol politic menit să atragă susținători și votanți, filmul este fascinant prin dezvăluirea metodelor juralistice. Am fost uimit de rapiditatea cu care jurnalista se documenta, filma și ajuta la montaj, pentru ca materialul video să fie gata pentru jurnalul din acea seară.

Este un film plin de dinamism, dar și unul care te îndeamnă la reflecție: cît este talent și inteligență și cît este spectacol și regie în personalitatea unui candidat? Trucurile politicianului Macron se întîlnesc cu trucurile jurnalistei Astrid și reiese un show pentru telespectatori și un șuvoi de argumente pentru alegătorii care nu erau poate convinși să-l voteze pe candidat.

Am fost plăcut surprins să aud “Lume, soro lume”, în interpretarea Mariei Tănase, în scena în care Astrid așteaptă să se prepare cafeaua, în liniștea apartamentului ei; ea dă radioul mai tare și se bucură de muzică. Aceeași coloană sonoră însoțește finalul filmului și genericul.

2. “Fabrica” (The Factory; Zavod)

Cîțiva muncitori de la o fabrică de plăci de beton, conduși de Moșul, un bărbat fără un ochi și cu o mulțime de răni pe corp, de pe vremea războiului, îl sechestrează pe patronul fabricii, după ce acesta anunță că va închide întreprinderea.

După intrigă, “Fabrica” dobîndește puternice accente hollywoodiene și o tentă psihologică. În interiorul secției unde muncitorii înarmați îl țin ostatic pe patron, se dau pe față cărțile și se nasc conflicte între răpitori. Vor fi conflicte și între muncitori și “slugile” lui Kalughin și tot între ei și poliție, în urma cărora vor fi victime.

Este un film dur despre lumea din anii ’90, cînd foștii nomenclaturiști comuniști se îmbogățesc peste noapte (de fapt, rămîn la fel de bogați ca înainte) și cumpără la preț de nimic mari fabrici, unde exploatează muncitorii săraci.

Dacă la început muncitorii răzvrătiți sunt uniți și hotărîți, pe parcurs opiniile li se schimbă și recurg chiar la gesturi necugetate. Pe tot parcursul filmului, se simte disperarea angajaților fabricii, care-i face să fie dispuși chiar și să ucidă.

Am apreciat scenele de la începutul filmului, cînd muncitorii intră în fabrica dărăpănată și se apucă de lucru, ca și cum acel loc ar fi ultima lor speranță de supraviețuire. Ca o încheiere circulară, șeful acoliților lui Kalughin pleacă de la fabrică pe jos, așa cum tot pe jos venise la serviciu Moșul.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.