CARTE Omul de cretă – C.J. Tudor


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Am citit cartea în vreo 4 zile și am citit cel mai mult seara, înainte de culcare, lucru care ajută și la somn. Noroc că eram obosit și am adormit fără să stau mult pe gînduri, pentru că romanul este generator de coșmaruri masive! Cum altfel, avînd în vedere că sunt găsite cadavre ciopîrțite în pădure, oameni dispar brusc și reapar sub formă de fantome?

Întîi de toate, C.J. Tudor nu e un nume românesc. Autoarea s-a născut în Anglia, acolo unde are loc și acțiunea din “Omul de cretă”. Apoi, cartea este recomandată și de Stephen King însuși! Și bine face, pentru că merită. Este o poveste care desfășoară pe două planuri temporale – 1986 și 2016 -, plină de angoase, mister și crime.

Puștii se confruntă cu paranormalul

În 1986, trăiesc personajul principal (povestea este la persoana I) și gașca lui. Niște copii obișnuiți se dovedesc a constitui un grup ciudat, în care secretele se acumulează și generează tragedii.

Eddie Munster, Gav Grasu, Mickey Metal (din cauza aparatului dentar uriaș), Hoppo (David Hopkins) și Nicky. Asta era gașca noastră. Nicky nu avea poreclă pentru că era fată, deși încerca din răsputeri să nu o arate. Înjura ca un băiat, se suia în copaci ca un băiat și se bătea la fel de bine ca majoritatea băieților. Dar tot arăta ca o fată. O fată tare drăguță, cu păr lung și roșcat și piele albă, pe care se înșirau mulți pistrui mici, cafenii. Nu că aș fi remarcat așa ceva.
Trebuia să ne întâlnim cu toții în sâmbăta aia. Ne vedeam sâmbetele și ne duceam pe la casa cuiva, pe terenul de joacă sau uneori în pădure. Acea sâmbătă era deosebită pentru că era bâlci. Se întâmpla în fiecare an și avea loc în parc, lângă râu. Anul ăsta eram lăsați să ne ducem singuri, fără un adult care să ne supravegheze.

Vacanța lor plină de plimbări cu bicicleta și camping-uri în pădure este dată peste cap după ce desenele cu oameni de cretă duc la descoperiri macabre. Oamenii de cretă sunt coduri folosite de acești puștani pentru a comunica între ei. Numai că cineva le preia codul și-l folosește pentru a-i îndruma spre locurile unde se găsesc cadavre mutilate sau unde dispar ființe.

Să fii adult e doar o iluzie. Până la urmă, nu sunt sigur că vreunul din noi se maturizează cu adevărat. Pur și simplu suntem mai înalți și mai păroși. Uneori mă minunez că sunt lăsat să conduc o mașină sau că nu sunt amendat pentru că beau într-un bar.
Sub pojghița de adult, sub straturile de experiență pe care le dobândim pe când anii se succed cu stoicism, suntem tot copii cu genunchii juliți și muci la nas care au nevoie de părinți… și prieteni.

Personajele sunt foarte bine conturate, dar autoarea se focalizează pe personajul principal, ceilalți din grup fiind văzuți prin ochii acestuia. Din aceste povești transpar relațiile familiale, dramele din interiorul fiecărui cămin, multe dintre ele tipice pentru anumite categorii sociale din Marea Britanie.

Scenele de tip thriller sunt descrise foarte plastic și C.J. Tudor reușește admirabil să creeze suspans.

Eram în pădure. În adâncul pădurii. Copacii se ridicau ca niște uriași noduroși, întinzându-și spre cer membrele ce scârțâiau. Luna palidă se profila neclar printre siluetele lor aplecate și chircite.
Stăteam într-un luminiș înconjurat de mormane de frunze maronii putrezite. Aerul umed al nopții mi se așeza pe piele și îmi intra adânc în oase. Purtam doar pijama, adidași și un hanorac. Tremuram și m-am închis la hanorac. Metalul fermoarului s-a sprijinit rece ca gheața de bărbia mea.
Aievea. Mult prea aievea.
Mai era ceva. Un miros. Dulceag, însă aspru. Mi-a intrat în nări și mi-a blocat gâtlejul. Odată am dat peste un bursuc mort în pădure. Putrezise și era infestat de viermi. Acum simțeam același miros.
Am știut imediat. Trecuseră aproape trei luni de la accident. Multă vreme sub pământ. Mult timp într-un sicriu greu și strălucitor în vreme ce florile se prefăceau în praf, iar viermi maronii agitați se plimbau pe carnea ta moale și începeau să-ți intre pe sub piele.
M-am întors. Sean Cooper sau ce mai rămăsese din el îmi zâmbea cu buzele crăpate printre resturi de dinți albi ieșiți dintre gingii negre și putrezite.
– Salut, căcăciosule!
În loc de ochi avea niște găuri întunecate și goale. Numai că nu erau goale. Vedeam cum se mișcă ceva înăuntru. Chestii negre, strălucitoare care se foiau grăbite în pielea moale a orbitelor.

Alternanța planurilor temporale

Cum spuneam, acțiunea se desfășoară în paralel în trecut și în prezentul narativ. La început mai e cum mai e să citești cursiv, dar, la un moment dat, e posibil să nu mai ții minte cine e cine și ce s-a întîmplat în celălalt plan, dacă nu-ți notez. Așa că am decis să citesc cîte două-trei capitole din planul 1986 și apoi alte două-trei din 2016. Spre final, planurile încep să se unească și este mult mai ușor să urmărești povestea.

Este o carte încordată, cu o tramă complexă, cu accente psihologice, cu personaje pe care le vei ține minte.

“Omul de cretă” de C.J. Tudor, 2018, Editura Nemira, 283 de pagini

CUMPĂRAȚI CARTEA DE LA:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.