CARTE Chernobyl. The History of a Nuclear Catastrophe – Serhii Plokhy 1


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 11 min)

Era începutul verii anului 1986 și eram în vacanță la bunici. Într-o zi, bunică-mea m-a luat de mînă și mi-a zis că mergem pînă la școala din sat. Nu știam de ce. Pe drum, erau mai mulți părinți și bunici, cu copiii după ei. Ajunși la școală, ne-am așezat la o coadă. Vedeam niște persoane în halat alb și aveam un pic emoții la gîndul că-mii vor face o injecție. Cînd m-am apropiat, am observat că fiecare copil primea o pastilă pe care trebuia să o pună în gură imediat. Am primit și eu una, mi se pare că era dulce. După mulți, mulți ani, am aflat că era iodură de potasiu și ne era administrată ca să atenueze eventualele efecte ale radiațiilor de la Cernobîl, care tocmai ajunseseră și la noi în țară.

O carte ca e o enciclopedie

A fost nevoie de un miniserial bine făcut ca să revină în atenția noastră dezastrul de la Cernobîl. Nu este vorba despre un accident, ci despre un dezastru. A fost o catastrofă care a afectat planeta în mod iremediabil. Omenirea mai are de așteptat vreo 20.000 de ani ca să se reducă efectele radiațiilor. Mi-e teamă însă că, pînă atunci, omenirea nu prea va mai exista așa cum o știm acum…

Două cărți sunt foarte importante despre Cernobîl:

  1. Volumul de mărturii ale supraviețuitorilor compus de Svetlana Aleksievici și
  2. această carte, apărută anul trecut, dar deja considerată una dintre cele mai importante.

Serhii Plokhy este un istoric american de origine ucraineană și asta spune totul: avem în față o carte inestimabilă, foarte bine documentată, care face lumină asupra incidentului din 26 aprilie 1986 de la Cernobîl. Nu există personaj căruia să nu i se facă biografia, nu există fapt care să nu fie argumentat prin date și cifre, nu există decizie politică să nu fie fundamentată prin descrierea contextului de la acea vreme.

Explozia de la Cernobîl și ce a urmat sunt momente fascinante prin modul în care oamenii pot pune politicul mai presus de viață. Despre ce s-a întîmplat acolo, oamenii au aflat tîrziu. KGB-ul și oamenii politici au refuzat să creadă. Oamenii de știință au considerat că a fost un fapt improbabil. În urma acelui incident, au murit mii de oameni și sute de mii au fost afectate pe viață, prin bolile care au apărut după aceea și prin transmiterea pe cale genetică a afecțiunilor, dar și prin afectarea ecosistemului.

Cînd comunismul distruge vieți

Secretizarea, ordinele aberante, împingerea unor muncitori către moarte prin expunerea lor la niveluri de radiații imense… toate acestea se pare că au dus, 5 ani mai tîrziu, la destrămarea Uniuniii Sovietice, un gigant care s-a dovedit nefuncțional la nivel managerial și economic, condus de o clică nepăsătoare la dorințele poporului.

URSS era într-o stare numită “zastoi”, o stagnare fără precedent, care făcea marile puteri ale lumii să izoleze blocul sovietic, așteptîndu-i declinul. Mihail Gorbaciov plănuise însă o mega-reformă denumită “glasnost”, o deschidere economică și politică nemaivăzută. El a prezentat această ideologie în cadrul congresului Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) din februarie ’86, cu două luni înainte de explozie.

După catastrofă, Gorbaciov și-a văzut visurile năruite. Cum ar mai fi putut să iasă în fața partidului și a oamenilor cu reforma lui, din moment ce nu a fost în stare să prevadă accidentul la o centrală nucleară ce făcea parte din rețeaua nucleară a URSS? Așa că nu-i de mirare că, nici cînd i s-au prezentat adevăratele cauze ale accidentului, el n-a crezut și n-a luat măsuri imediate.

Aceasta este de fapt marea tragedie: decidenții se aflau în fața unei catastrofe, dar n-au acționat imediat. Evacuarea orașului Pripyat a avut loc a doua zi după explozie, în mai multe etape. Curățarea orașului și a împrejurimilor centralei s-a făcut tîrziu și cu mijloace rudimentare. Ditamai centrala nucleară nu avea proceduri de securitate post-accident bine puse la punct! Ditamai spitalul din oraș nu era pregătit pentru a trata persoane iradiate și n-avea nici măcar iodură de postasiu la îndemînă!

Cîteva lucruri incredibile

  • La congresul PCUS, directorul centralei de la Cernobîl, Victor Briukhanov, a atenționat despre pericolul pe care-l prezintă centralele de tip sovietiv RBMK, care nu are sisteme de securitate precum cele din SUA, Canada sau alte părți ale lumii (nici măcar un acoperiș din beton peste reactor), dar nimeni nu l-a luat în seamă;
  • În 1979, a fost publicat un articol științific cuprinzător, tot despre pericolele pe care le prezintă centralele de construcție sovietică, precare din punctul de vedere al securității (construite astfel încît să fie menținute niște costuri cît mai mici);
  • Peste 70% dintre materialele și componentele folosite la construirea centralelor și mai ales a reactoarelor 3 și 4 aveau defecte serioase, care au fost semnalate la aprovizionare. Firmele care furnizau astfel de componente aveau ca unic client cetrala de la Cernobîl, în majoritatea lor;
  • N-a fost luat în seamă accidentul de la reactorul centralei din Leningrad, care ar fi putut fi un indicator al faptului că miezul se poate supraîncălzi în faza în care este redusă puterea centralei, din cauza baghetelor de control, al căror vîrf era fabricat din grafit;
  • N-a fost luat în seamă nici accidentul de la Three Mile Island din SUA, din 1979, în urma căruia americanii au întărit securitatea centralelor lor nucleare;
  • Din moment ce oamenii n-au fost atenționați imediat și sistemul de alarmă din Pripyat n-a fost declanșat în secunda 2 de la accident, aceștia și-au văzut de treabă și s-au expus radiațiilor crescute ieșind în oraș, mergînd în pădure; ba chiar, în timp ce pe acoperișul reactorului 4 muncitorii (“lichidatorii”) încercau să arunce jos bucăți extrem de radioactive de grafit, ucrainenii din oraș își țineau nunțile și grătarele conform planului;
  • Habar n-aveau sovieticii despre decontaminare! Nu aveau sisteme de protecție adecvate, nici costume etanșe potrivite pentru muncitori, ci doar au improvizat (de exemplu, lichidatorii aveau, printre altele, protecții improvizate din plumb în jurul pelvisului). Autobuzele care i-au dus pe oamenii evacuați la Kiev au dus acolo radiațiile și, culmea, s-au întors la Pripyat să mai facă un transport!;
  • Gorbaciov a vorbit în public despre Cernobîl abia în 14 mai și a vizitat prima și singura oară centrala abia la 3 ani de la accident!

The immediate cause of the Chernobyl accident was a turbine test that went wrong. But its deeper roots lay in the interaction between major flaws in the Soviet political system and major flaws in the nuclear industry. One such flaw at Chernobyl was the military origin of the nuclear power industry. Chernobyl-type reactors had been adapted from the technology that had been created to produce nuclear bombs. Moreover, although it was volatile under certain physical conditions, the Chernobyl-type reactor had been pronounced safe. It was actively promoted by leaders of the Soviet military-industrial complex, who later refused to take responsibility for the disaster. Another flaw was the violation of procedures and safety rules by station personnel, who bought into the myth of the safety of nuclear energy and adopted a reckless “we can do it no matter what” type of attitude. It was the same attitude that characterized the country’s desperate attempts to catch up with the West in the economic and military spheres. Immediately after the accident, as panic spread, the authoritarian Soviet regime imposed control over the flow of information, endangering millions of people at home and abroad and leading to innumerable cases of radiation poisoning that could otherwise have been avoided.

As a result of public pressure and the activity of Yavorivsky’s commission, Ukraine adopted the most liberal post-Chernobyl social welfare laws of any former Soviet republic. It recognized almost 90,000 of its citizens as Chernobyl invalids of the most severely affected category, and thus most in need of social assistance. In Russia, that category included only 50,000 people, and in Belarus, the republic that had suffered the most from the Chernobyl fallout, only 9,000 individuals were similarly categorized. Ukraine also recognized more than 500,000 individuals as liquidators, another social welfare category, as opposed to 200,000 in Russia and somewhat more than 100,000 in Belarus. Moreover, the Ukrainian legislators rejected the Soviet post-Chernobyl standard of 35 rem as the acceptable level of lifetime radiation exposure. Like legislators in Belarus and Russia, they adopted a threshold of 7 rem—the average that a citizen of the United States might absorb over a lifetime.

Lumea a trecut deja de catastrofa nucleară de la Hiroshima și Nagasaki, din cauza unui răboi atroce. A trecut și de accidentul teribil de la Cenorbîl și a creat o zonă de excludere de zeci de kilometri, o pată rușinoasă pe Terra. Așa că hai să fim atenți, să nu ne mai jucăm de-a Dumnezeu și să nu mai lăsăm orgoliile și ideologiile să ne omoare semenii. Oare putem?

“Chernobyl. The History of a Nuclear Catastrophe” de Serhii Plokhy, 2018, Basic Books, 370 de pagini.

Cumpărați cartea de la:



Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Un gând despre “CARTE Chernobyl. The History of a Nuclear Catastrophe – Serhii Plokhy