CARTE (+AUDIO) “Regele în galben” de Raymond Chandler


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Cînd eram în liceu și în școala generală, înainte să plec la țară în vacanță, mă aprovizionam cu cărți: de la un vecin din bloc luam literatură română și universală diversă, iar de la vecina de la alături căpătam cărți de Agatha Christie. Așa știam că am vacanța asigurată cu lecturi.

De aceea, uneori îmi vine cheful de a citi o carte polițistă și m-am oprit de data asta la Raymond Chandler, de care am mai citit doar “Crimă de mîntuială”. Îmi place stilul noir al lui Chandler, îmi plac personajele cu multă forță și apreciez comparațiile și descrierile sale.

“Regele în galben” este o colecție de povestiri. Dacă ar fi fost după mine, n-aș fi dat acest titlu, pentru că nu povestirea cu această denumire mi s-a părut cea mai bună. Mie mi-a plăcut mult “Praful de prizat al Profesorului Bingo”, unde un praf miraculos oferă calități extraordinare celui care-l prizează.

Ritmul lui Chandler este dinamic, sacadat, scenele se succed cu repeziciune. În toate povestirile sale, transpare un umor fin, care se transformă în autoironie atunci cînd povestirea este la persoana I. Pentru că spuneam de comparațiile inedite ale autorului, iată de exemplu:

Pe Central Avenue, nu neapărat strada din lume pe care oamenii se îmbracă cel mai modest, cu dimensiunile și țoalele lui trecea la fel de neobservat ca o tarantulă pe o felie de pâine cu ambrozie.

sau…

Femeile aveau picioare înnebunitoare pe care și le dezgoleau mai mult decât ar fi aprobat Will Hays. Dar aveau fețele tocite ca niște cotiere de contabil. Cu excepția uneia.

Povestirile lui Chandler înfățișează oameni cu drame interioare, relații de iubire trădate, răzbunări sau asasinate în stil mafiot. Această colecție de texte este variată și are avantajul că poți citi povestirile în orice ordine dorești.

Mai spuneam că am apreciat descrierile de personaje sau de peisaje. Acestea sunt detaliate, pitorești și conțin la rîndul lor comparații inedite. Iată de exemplu:

Dincolo de o ușă interioară întredeschisă se auzi bufnitura capacului unei lăzi frigorifice și o namilă de bărbat intră în cameră, cu o doză de bere în mână. Avea o față păstoasă, imbecilă. Un petic de puf în vârful unui cap altminteri chel, un gât și o bărbie groase, primitive și ochi de porc căprui, la fel de inexpresivi ca ai femeii. Era nebărbierit – nu se răsese nici cu o zi înainte –, iar cămașa fără guler era descheiată peste un piept mare, vânjos, păros. Purta bretele stacojii cu catarame mari, aurite.

În povestirea “Praful de prizat…”, este folosită o tehnică inedită de narare, și anume dialogul interior, dar și dialogul personajului principal cu alter-ego-ul său, prin intermediul oglinzii.

Vin acasă și copoii s-au făcut stăpâni aici, cineva le-a telefonat despre împușcătură, geamul din față e spart și camera a fost cercetată de-a fir a păr. Și este acolo o pată care ar putea fi sânge. Iar liniile trase cu creta ar putea fi conturul unui cadavru. Gladys nu e nicăieri și Porter Green nu e nicăieri. Ei bine, cum m-aș purta dacă n-aș ști nimic despre asta? Poate nu mi-ar păsa. Cred că asta e. Nu-mi pasă ce cred păsăroii ăștia. Pentru că dacă mă răzgândesc și nu mai vreau să fiu aici, nu trebuie să mai fiu aici. Dar stai puțin. Asta nu rezolvă nimic. E crimă sau sinucidere. Trebuie să fie, pentru că nu poate fi altceva. Nu mă las de gândul ăsta. Dacă e crimă sau sinucidere, nu-mi pasă că sunt aici. Sunt OK.

Raymond Chandler a avut o viață întortocheată: a lucrat în Serviciul Majestății Sale, apoi a încercat fără succes să aibă o carieră jurnalistică. După o perioadă de slujbe minore şi lipsuri materiale, urmează un curs de contabilitate prin corespondenţă, graţie căruia îşi găseşte şi un serviciu stabil. A luptat în război, apoi a devenit vicepreședinte de sindicat la Los Angeles. Abia la 45 de ani, la îndemnul soției sale, se apucă sistematic de scris și se specializează în pulp fiction, romane și povestiri cu polițiști și detectivi cu vicii, obișnuiți cu violența și răzbunători.

Iată un fragment din carte, în lectura mea:

Destinul autorului marchează scrierile sale. Asociez lectura creațiilor lui Chandler cu acel moment din noapte cînd restul lumii doarme și cînd tu, avînd alături un pahar cu un deget de whisky și 3 cuburi de gheață, te identifici cu acel detectiv solitar care e pe urmele unui răufăcător versat.

“Regele în galben” de Raymond Chandler, 2016, Editura Nemira, 480 pp.

CUMPĂRAȚI CARTEA DE LA:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.