Am văzut cinci filme (When Pigs Have Wings, Trial by Fire, One Way to Moscow, A Very Bad Friend, One Way to Denmark)


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

When Pigs Have Wings (2011) ✭✭✭

Da, iată un film deosebit, care are de toate – dramă, comedie, accente romantice – totul pe fundalul conflictului israelo-palestinian. Apariția bruscă a porcului mi-a adus aminte de “Mandibule” (în care o muscă uriașă le schimbă viața protagoniștilor), iar atmosfera, muzica și stilul mi-au evocat filmele lui Kusturica (“On the Milky Road”, de exemplu).


Trial by Fire (2018) ✭✭✭✩✩

Inspirat din fapte reale, este povestea lui Cameron Todd Willingham, cel care a fost condamnat la moarte pentru uciderea celor trei copii ai săi într-un incendiu, deși toate dovezile arătau că a fost doar un accident. Elizabeth încearcă să facă tot ce poate pentru a-l salva. Este un film reprezentativ pentru ceea ce se întâmplă în SUA și mai ales în Texas, unde oameni nevinovați sunt executați chiar și astăzi.


One Way to Moscow (2020) ✭✭✭✩✩

În 1989, aproape de momentul căderii Zidului Berlinului, vreo 700 de mii de oameni au fost spionați în Elveția. Polițistul Schuler intră sub acoperire pentru a dezvălui o posibilă lovitură de stat politică în teatrul din Zurich. În scurt timp, el cade pradă farmecului vieții haotice de artist. Se îndrăgostește de actrița Odile Lehmann, pe care ar trebui s-o monitorizeze și începe să aibă dubii din ce în ce mai mari în legătură cu misiunea lui. Ba chiar ajunge să joace într-o piesă!


A Very Bad Friend / Inséparables (2019) ✭✭✭✩✩

Această comedie nu pretinde că este altceva decât o ocazie de a râde în hohote. Ideea nu este originală, dar aici este interpretată altfel: un fost coleg de celulă vine să-i destabilizeze viața lui Mika. În cele din urmă, se dovedește că Poutine este bine intenționat și lucrurile se aranjează.


One Way to Denmark / Denmark (2019) ✭✭✭✭✩

Vai, când văd că totul se rezolvă în filme, îmi crește inima de bucurie! În fine… aici eroul nostru pleacă în Danemarca exasperat de vecini, speriat de nesiguranța de pe străzi și dezamăgit din cauza lipsei locurilor de muncă decente. Imediat cum ajunge, găsește o tipă de care se leagă iremediabil. Pus pe fapte rele, omul nostru imediat se potolește și începe acolo o viață nouă.


::: Seria Am văzut trei filme :::

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.