(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Metropia văzut aseară la Patria mi-a adus aminte de alte două filme dragi: Metropolis al lui Fritz Lang (1927) şi 1984 al lui Michael Radford (1984).
O distopie pe o temă răscunoscută în SF-ul cyberpunk: controlul total al cetăţenilor, accesul instantaneu şi continuu la gîndurile oamenilor. Interesantă ideea de conectare a tuturor oraşelor mari ale Europei printr-o serie de linii de metrou foarte rapid. Comunicarea se creează şi se realizează prin implantarea unor antene de mărimea firului de păr, cu ajutorul unui şampon care domină piaţa.
Atmosfera sumbră, ritmul lin în majoritatea filmului, culorile estompate mi-au adus aminte de 1984 şi de drama personajului principal, care încearcă să-şi elibereze spiritul prin jurnalul intim ascuns într-o firidă şi printr-o relaţie cu o femeie. Mi-au plăcut genericul şi primele secvenţe, în care personajul principal merge cu bicicleta pe ploaie, din cauză că nu vrea să coboare la sumbrul metrou Trexx.
Tehnica de animaţie numită cutout, decorurile ample (deşi post-apocaliptice) şi scenele fără replici dar cu acţiune tensionată mi-au adus aminte de Metropolis.
Dezamăgirea simţită la prima proiecţie este alimentată în continuare la Anim’est: o copie de o calitate foarte proastă a filmului. Lipsa contrastului pe ecran a fost accentuată de modul cretin de a subtitra „live”, cu un proiector care aruncă o lumină supărătoare în partea inferioară a pînzei.
si mie mi-a adus aminte de metropolis, e un fel de resuscitare updatata si ceva mai blazata…mi-a placut si plimbarea celor doi in paris, redat destul de…vivid, parisul are o usoara tusa coloristica char daca viata se muta in subteran :D