(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Un cal, un amerindian şi un cowboy trăiesc sub acelaşi acoperiş, dar nu vreau să fac nici o aluzie. Este un sat ai cărui locuitori sunt figurine, aşa că poliţistul are mereu mîna dreaptă ridicată, soţia vecinului de la fermă poartă mereu o găleată după ea şi cam toţi au tradiţionalul suport sub picioare.
Armonia localităţii din Panique au village (Panică în sat) este destrămată după ce indianul şi cowboy-ul comandă din greşeală 50 de milioane de cărămizi, în loc de 50, pentru a-i construi calului un barbecue în curte, drept cadou de ziua lui.
Mi-au plăcut trecerile fireşti dintr-o lume în alta, inventivitatea scenariului în privinţa adaptării creaturilor şi situaţiilor la mediul în care se află personajele principale, dar şi muzica extrem de antrenantă. Filmul este un iureş, nu poţi face pauză să bagi mîna în pungă după popcorn.
Amuzantă scena căderii (motiv obişnuit în filmele de animaţie sau cu actori, de la Alice în Ţara Minunilor – cartea încoace), în care, la un moment dat, personajele se pun la jucat cărţi pe piatra care se prăbuşeşte cu ei. Reconfortante scenele de viaţă rurală ce parcă evocă traiul la ţară din zonele de unde vin realizatorii – Belgia, Franţa, Luxemburg.
Mi-au plăcut de asemenea genericul şi prima secvenţă, în care poştaşul vine cu bicicleta pentru a împărţi corespondenţa.
După sumbrul Metropia şi tristul L’illusioniste, a picat bine Panique au Village. Şi, în sfîrşit, la proiecţia de la Union s-a văzut bine filmul, pentru că a fost proiectat de pe DVD. Cu subtitrarea cu proiectorul încă nu mă împac, mai ales că este inutilă sau inexactă în cele mai multe cazuri.