(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Blamat sau nostalgic, obiceiul tăierii porcului este unul care ne-a însoțit multora vacanțele de iarnă petrecute la țară. Pe un grup de discuții, un străin care locuiește în România spune că vrea să vadă și el live cum se taie un porc undeva la țară. Povestesc și eu aici, spre cultura generală a tinerilor din perioada post-comunistă.
Preludiul
A doua zi urma să se taie porcul bunicilor. Trebuia pregătite uneltele și locul din curte unde urma să se întîmple asta. Bunicii erau agitați, făceau planuri și se culcau foarte devreme.
Cred că se trezeau a doua zi pe la 5 dimineața. Cînd scoteam eu nasul de sub plapumă, era deja agitație în curte și mamaia bombănea în bucătărie (ea nu voia niciodată să vadă cum e tăiat vreun animal de prin curte).
Rude, vecini, zgomote, ordine repezite. Era un ritual cu pași care erau respectați cu strictețe. Momentul cel mai dramatic era cînd cîțiva bărbați se apropiau de cotețul porcului.
Crima
Îl trăgeau afară, îi legau picioarele cu sfori. Ucigașul se suia pe gîtul porcului și-i punea lama cuțitului la beregată. Era momentul cînd porcul scotea cele mai înfricoșătoare zgomote. Cu mișcare circulară bruscă, gîtul era tăiat. Liniște. Urma pîrlirea.
Postprocesarea
După ce pielea îi devenea maronie, era curățat de mai mulți bărbați, cu lama cuțitului. Era spălat. Cînd turnau apa, ieșeau aburi și un miros ciudat. Se punea un sac maroniu peste el și eram eu invitat să-l călăresc. Cică asta urma să-mi asigure un an îndestulat și noroc în familie. Nu știam exact cum să mă comport atunci, dar făceam fără să protestez.
Pasul următor era tranșarea. Se foloseau cam toate părțile porcului pentru gătit. Majoritatea cărnii era însă pusă în untură sau în saramură, ca să țină pînă la primăvară. Exista un frigider Fram amărît atunci, dar era rareori băgat în priză, pentru că oricum curentul era oprit de seara pînă dimineața.
După toată trebăluiala criminală, se pregătea masa. Carne proaspătă friptă sau prăjită, țuiculiță înainte, ciorbă, mămăligă, un vinișor. Discuții despre cum a fost tăiatul, dacă va fi un an bun și diverse laude la adresa porcului ce tocmai fusese sacrificat. Evident, cam aceeași echipă mergea în fiecare gospodărie pentru a face același lucru, pe rînd.
Marele final
Poate părea o poveste crudă, violentă. Dar nu cred că e dezgustător să-ți crești propriile animale și să le folosești pentru a supraviețui. Lumea e formată din cicluri, inclusiv cel al vieții și morții. Așa cum acum nu concepem Crăciunul fără să mergem la supermarket pentru a sparge cîteva sute de lei bune pe mîncare, tot așa nu concepeam atunci Crăciunul fără ritualul descris mai sus. Nimic nu s-a schimbat, nu-i așa?
Tata fugea mereu când era punctul culminant. Nu suporta nici măcar să audă porcul atunci când îi făceau guleraş.
Şi evident că exista un vecin care apărea mereu pe la genul ăsta de evenimente. Ţinea şi el porcul de un picior cinci minute şi apoi se simţea îndreptăţit să mănânce pe săturate şi să ceară şi carne pentru acasă.
Nu ştiu cât de mic eram în poza asta. Destul de mic, oricum: http://blogdefitzze.files.wordpress.com/2009/07/alezzu-pe-porc.jpg
Frumos, dar ce-i cu găleata aia pe cap?
Eu îi ziceam coroană, nu găleată :) .
Eu nu stu de calaritul porcului, in schimb la noi (in Ardeal, zona Sibiului) se parleau urechile si codita primele si se ofera celui mai tinerel. Si dupa taiere se spalau toate matele si se imprumuta o masina de facut carnati si caltabosi de prin vecini (erau bazati aia care aveau!) si toata lumea se punea la treaba. Asta pe la mijlocul anilor 90.
La noi, cel care tăia beregata avea cinstea de a mînca pe loc o ureche pîrlită, clătită puțin prin sîngele care încă mai curgea prin gît. Ne bucuram cu toții.