Să dormiți bine! 5


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Știu că nu dormiți bine acum. Stres, oboseală cronică, griji, încordare, certuri. Astea nu sunt ingredientele unui somn bun. Cred că, după apă, somnul este cel mai important lucru pentru organism. Este un fel de hibernare activă, momentul în care el se regenerează puțin. Doar ați auzit expresia “somn de frumusețe”… Deunăzi, un coleg prof de la facultate mi-a spus că-i e somn imediat ce se trezește din somn. Ciudat, și eu spusesem la fel în acea dimineață!

Acum aveți probleme cu somnul și ele se vor accentua după ce veți trece de 30 de ani. De la 35 de ani încolo, se vor acutiza. Veți începe să căutați remedii pe net, poate veți merge la doctor, veți apela la medicamente specifice. M-am gîndit să vă spun din experiență cum se poate obține un somn mai bun. N-am ajuns încă la ideal, încă am perioade cînd sunt mulțumit de somnul meu și altele în care mă sperie gîndul că trebuie să mă culc.

Începe somnul din timp. Unii spun că ar fi bine să-ți pui ceasul să sune înainte să pleci la culcare, ca să te pregătești. Ritualul constă în reducerea progresivă a luminii din încăpere (poate pui un potențiometru pe firul veiozei, au la Ikea), dacă se poate și adaptarea climatizării. Gîndește-te, pe timpuri oamenii nu aveau lumină artificială în case sau nu era atît de puternică. Cînd se făcea întuneric, se băgau la somn. Se pare că în Evul Mediu oamenii dormeau cel puțin 9 ore. După ce ai redus lumina, începe să închizi din aparatele cu efect hipnotic: televizorul, calculatorul, tableta, telefonul. Astfel, pielea va absorbi tot mai puțină lumină și-i va da creierului semnalele necesării pregătirii pentru somn. O altă șmecherie este să citești ceva înainte de culcare. Nu cred că adormi mai repede dacă citești ceva plictisitor. Dacă nu te va interesa ceea ce citești, mintea îți va alerga pe coclauri și somnul nu va veni. Nu spun că cititul nu-ți va influența însă visele. De exemplu, am citit cele două volume din Sub dom destul de repede, mai ales înainte de culcare și au fost nopți în care-l tot visam pe Big Jim Rennie omorîndu-i pe bieții orășeni din Chester’s Mill, unul cîte unul. Melatonina e bună pentru ritmul circadian, așa suntem noi făcuți.

Scoate grijile din creier și pune-le undeva alături, pe noptieră. Stresul și gîndurile rele se acumulează mult mai repede în minte decît bucuriile și momentele vesele, așa ne-a făcut Darwin. Ele vin din lipsa banilor, problemele de cuplu, înjurăturile șefului, lucruri nocive care se întîmplă în țară. Ele intră în minte prin faptul că ești hipersensibil emoțional, că te uiți la TV la știri, prin cititul ziarelor online, prin bîrfă și vorbit pe la spate. Cînd închizi veioza mică de lîngă pat, activează-ți amintirile bune din viață. Poate fi o întîmplare frumosă din copilărie, primul sărut, momentul cînd ai făcut ceva bine și ai fost apreciat, o excursie în Vamă etc. Cînd te gîndești la unul din aceste momente, rememorează-l pas cu pas, cu cît mai multe detalii poți, ca un film de lung metraj. Astfel îi spui creierului nani-nani. Cu puțin noroc, rememorarea se va transforma într-un vis frumos și, cu și mai mult noroc, îți vei aminti dimineață visul și vei zîmbi.

Pune-ți dopuri în urechi. Este o metodă mecanică, dar uneori eficientă, dacă suporți corpuri străine în urechi. Zgomotele sunt peste tot astăzi în oraș și oamenii din jur par să nu mai fie preocupați de tăcerea liniștitoare care oferă senzația de protecție și echilibru. Ai vecini care bormașinesc, alții care manelesc, renovările se produc continuu în bloc, familiile suprasaturate de copii urlă, apa picură din robinetul nereparat, colegii din camera de cămin sforăie etc. Există dopuri antifonice din spumă poliuretanică, din cauciuc, din plastic, din silicon. Cu șnur sau fără, conice sau paralelipipedice, cu striații sau plane. Caută-le în farmacii sau în magazinele cu materiale de construcții. Ține-le mereu lîngă pat și pune-le înainte de culcare, dacă simți că la un moment dat vor începe zgomotele. De asemenea, dacă încă e lumină în cameră, acoperă-te cu ceva, chiar dacă e cald. Pielea trebuie să nu mai perceapă lumina pentru ca mintea să creadă că e noapte și trebuie să meargă să facă dodo.

Am mai scris despre somn și am dat niște sfaturi. Recunosc, am abandonat pe parcurs unele dintre ele. Acum mă preocupă somnul foarte mult, pentru că simt că pot face lucruri bune și sunt mai creativ dacă dorm bine. Pe de altă parte, unii spun că privarea de somn îți activează creativitatea. Oricum, dacă vrei să scrii opera vieții tale – romanul, poeziile, scenariul – atunci nici un somn din lume nu te poate ajuta, oricît de scurt sau de lung ar fi el, ci altceva, ce e greu de definit: talentul.

A, încă ceva: urați celor dragi “somn bun” de acum încolo! Noaptea e oricum mereu bună.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5 gânduri despre “Să dormiți bine!

  • deja vu

    Si o hidratare buna…creierul are nevoie de apa pt ca noi suntem 75% apa.daca nu te hidratezi corespunzator te vei simti mereu obosit indiferent de cat vei dormi. Testat de mine pt ca nu eram chiar convins sa fie chiar asa simplu.acum ca te trezesti noaptea sa mergi la baie e altceva,insa esti odihnit.

    • George Hari Popescu Autor articol

      Da, așa e, dar hidratarea este importantă indiferent de somn. Oricum, știu că organismul se trezește cam de 30 de ori pe noapte în cadrul unui somn normal. Bine, trezirile pot fi și de o secundă și imperceptibile…

  • deja vu

    Incearca o hidratare mai buna…la mine a functionat. Acum poate fi lipsa de vitamina B12 , prea mult sau prea putin fier. Dar in general e de la apa. Sunt curios de rezultate pt ca in max 2 zile simti o schimbare radicala

  • gadjodillo

    ştiu că e nevoie de ritual pentru a adormi, dacă ai probleme cu somnul. la mine, pusul dopurilor în urechi e o parte a ritualului. evident, la noi e linişte aproape deplină (oraş mic, de munte). şi totuşi… dopuri.