Amintiri din comunism: Stenografia salva copilăria


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Bastonașe, cerculețe și paranteze înșiram eu pe foaia de caiet de matematică. Pătrățelele albastre, mai subțiri sau mai groase, în funcție de cum funcționase tipografia comunistă, îmi sugerau o bază. Bastonașele în diagonală de la bază în sus spre dreapta însemnau ceva, cele în diagonală de la bază în sus spre stînga, altceva. Cele scurte însemnau ceva, cele lungi altceva. În plus, existau alte semne care se desenau de la bază în jos.

În școala generală, făceam orele de stenografie și dactilografie la etajul unei clădiri separate a Școlii Generale nr. 15 din Buzău, unde, la parter, se țineau orele de Atelier (acolo băieții produceau traforaj sau cuiere din fier forjat și fetele macrametau). Pe profă o chema Dona și da, era mare. Avea un stil didactic mămos-agresiv, pe care l-am respins în gînd încă de atunci și pe care l-am urît cînd am început să predau.

Ce iaște drăcia?

Stenografia se bazează pe notarea consoanelor. Cînd sunt dubii, se notează și vocalele. Scopul este să notezi rapid ceea ce auzi. Este o tehnică de scriere rapidă indicată grefierilor, jurnaliștilor, studenților etc. Stenografia este independentă de tehnologie: ai nevoie de ceva care să lase urme pe o foaie de hîrtie și de o mînă. Am prins repede metoda și am folosit-o în liceu, cînd îmi luam notițe steno la ore. Acasă, foloseam o mașină de scris pe care o aducea tata de la serviciu (îmi plăcea aia portabilă, pentru că era compactă și făcea mai puțin zgomot) pentru a transcrie notițele din steno în dactilo. Digitalul încă nu apăruse, sau poate apăruse dar blocada cenzurii comuniste nu-mi permitea să acced la 1 și 0. Steno era o metodă super de a lua notițe cînd nu voiai să înțeleagă și alții ce scrii.

Era înainte de Brezeanu de la etajul 6, înainte de reportofonul lui Cooper din Twin Peaks, înainte de Twitter și de hashtag-urile de pe FB. În școala generală, aș fi spus că stenografia e „genială“, cu același ton exaltat cu care astăzi copiii spun asta despre o înghețată sau o coală de hîrtie roz care miroase a mure. Stenografia mi-a folosit și în anul I de facultate, cînd profii încă aveau mania de a vorbi neîncetat și cînd bibliografia era greu de procurat (bănuiesc că trebuie să precizez că o parte din studenția mea nu a fost binecuvîntată de miracolul Internetului).

Semne cunoscute, în succesiuni informale

Bastonașe, cercuri și paranteze pe hîrtie, care numai pentru mine și pentru cîțiva cunoscuți însemnau ceva. Mă simțeam ferit, privilegiat și deștept. Am fost însă corupt de monitor și de tastatură și am uitat mult-mult din stenografie. Brezeanu a fost o palidă și tristă aducere aminte a orelor din școala generală cînd, chiar și la Steno, aveam teme, făceam efort și mă simțeam bine cînd evoluam.

Am înlocuit scrierea scurtă cu gîndirea scurtă, în epoca digitală.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.