Am văzut trei filme (Woman Walks Ahead, Tag, The Land of Steady Habits)


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

Woman Walks Ahead (2017) ✭✭✭✩✩

O pictoriță din New York ajunge tocmai în Vestul Sălbatic, pentru a-l fotografia pe Sitting Bull, unul dintre ultimii șefi de trib amerindieni, chiar înainte de votul pe legea alocării parcelelor de teren. Am admirat tenacitatea femeii, dar nu mi-a plăcut că filmul respectă foarte puțin datele istorice și manipulează prin inducerea unei relații amoroase între cei doi. Ia uitați aici.


Tag (2018) ✭✭✭✭✩

Mi-a plăcut că la filmul ăsta chiar rîzi, iar scopul unei comedii este exact ăsta. Un grup de prieteni joacă leapșa de 30 de ani și duc jocul la extrem uneori, trecînd peste job, familie și alte lucruri. Sigur că se ajunge și la reflecții despre viață, prietenie și joc, dar tot rămîne o comedie cu destule poante savuroase și scene amuzante. Ia uitați aici.


The Land of Steady Habits (2018) ✭✭✭✩✩

Ce să fac, iar mă simt nevoit să spun că este un film după schema aia cu soții separați, în care bărbatul încearcă să-și schimbe viața, dar se simte în continuare atașat de fosta consoartă. Plus niște puști dornici să-și facă ordine în viață, dar care calcă în străchini. Dacă aveți răbdare și semințe negre fără sare, îl puteți vedea. Ia uitați aici.


::: Seria Am văzut trei filme :::

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.