Amintiri din comunism: Bananele verzi și portocalele galbene din vremurile roșii 2

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

O variantă mai scurtă și puțin diferită a acestei povești (evident, în engleză) a apărut ca un sidebar în ediția a doua a e-book-ului lui Cătălin Gruia, The Man They Killed on Christmas Day, o sinteză a vieții și ascensiunii lui Ceaușescu, despre care am scris de curînd. O găsiți la Amazon. Vă încurajez să o cumpărați, pentru că este o lectură utilă pentru cei care nu vor să uite acea epocă și pentru cei care vor să afle despre ea.

Și cum vom împărți acum totul la trei?”, i-am întrebat odată pe părinți, cînd stăteam la masă. Fratele nostru era acum destul de mare încît să poată mînca și el portocale și banane. Cu sora mea era mai ușor, rupeam totul în două, ba chiar și bomboanele primite la școală cînd era ziua vreunui coleg. Bananele și portocalele erau însă prea prețioase și mă îngrijora cu adevărat micșorarea porției mele.

După Revoluție, se găseau în magazine banane și portocale din belșug. Bănuiesc că erau în depozite și în timpul comunismului, dar planul de raționalizare nu le permitea celor responsabili cu distribuția să le dea drumul pe piață. Fructele celebre se găseau numai de Crăciun și chiar și atunci în cantități foarte mici. De aceea am asociat mereu portocalele și bananele cu Crăciunul.

Cum procuram fructe exotice de Crăciun

Ca să facem rost de ele, mergeam la magazinul Olimp, undeva în spatele blocului nostru. Totul se vindea atunci prin spate, pentru ca nu cumva să fie vizibile cozile interminabile dacă ar fi trecut Ceaușescu prin acel oraș, la acea oră. Odată cumpărate, bananele verzi erau puse în hîrtie de ziar și plasate undeva pe un dulap. Se spunea că dacă sunt astfel învelite și stau la căldură se coc mai repede. Uneori se proceda așa și cu portocalele care erau galbene în momentul cumpărării.

Ritualul consumării lor era bine pus la punct. În primul rînd, nu se mîncau toate odată și mereu trebuia să mai rămînă pentru a doua zi. Dacă mai rămînea o banană sau o portocală, se consuma jumătate din fiecare, tot ca să mai existe ceva și a doua zi. Vă dați seama, pentru mine asta însemna cam 15% dintr-o banană și aproximativ o felie de portocală. Eu aveam norocul că-mi plăcea și coaja de portocale, deci mă delectam mai multe zile. Păcat că nu puteam face același lucru și cu coaja de banană… Dar tataia nu știa asta și, la un Crăciun, cînd i-am oferit și lui o banană, am fost surprinși cu toții să vedem cum scoate tacticos cuțitul și începe să o taie în felii mici, fără să o decojească. Unde mai pui că avea și un codru de pîine alături, cum îi era obiceiul!

Portocalele erau colorate aprins cînd erau gata și miroseau frumos, așa că le foloseam drept podoabe pentru bradul de Crăciun. Cîteva crestături pe coajă cît să treacă ața de cusut peste ele și hop în pom! Erau cele mai prețioase decorațiuni de pom de iarnă, alături de “falsele cadouri” (o invenție a mea în casă – înveleam în staniol sau hîrtie colorată cutii de medicamente sau alte ambalaje) și lanțurile “scara pisicii” făcute de mine și soră-mea.

Cum se mănîncă o portocală

Înainte de vacanța de Crăciun, după ce reușisem să facem rost de portocale și de banane, ardeam de nerăbdare să le arăt și colegilor bunătățile. Dar nu aveam voie, părinții îmi spuneau că nu e frumos, pentru că alți părinți poate că nu apucaseră după ce au stat la coadă o zi întreagă. Le-am fi făcut poftă copiilor și s-ar fi supărat învățătoarea sau diriginta.

Știți cum se mînca atunci o portocală? Se savura! Mîncatul unei feliuțe trebuia să dureze cît mai mult. Pentru mine, venea rîndul unei bucăți de coajă. Îmi amintesc cu bucurie de acea senzație de înțepături în limbă cînd mușcam din coaja portocalie și ridată. Sîmburii erau puși la uscat și erau păstrați ca amintire un timp. Unii părinți cochetau cu ideea de a-i pune în pămînt la țară ca să răsară portocali. Naivitate la limita ridicolului…

Sursele PCR (Pile – Cunoștințe – Relații)

Mai existau două metode prin care puteam face rost de banane și portocale:

1. Serbarea de Crăciun de la locul de muncă al părinților. Ai mei lucrau amîndoi la poștă. Acolo primeam pachete (sacoșe) cu bunătăți dacă spuneam frumos o poezie. Din banii sindicatului, poșta cumpăra ciocolată, napolitană, bomboane de pom, pufuleți și… portocale! Dacă nu mă înșel, erau două în sacoșă, iar eu primeam două sacoșe, pentru că părinții mei lucrau în același loc.

2. Prin “Casa de comenzi”, o instituție fantomatică, de care puțini își amintesc. Sunai și comandai o cutie cu produse diverse. Parcă puteai alege anumite lucruri, dar altele ți se băgau pe gît. Ei bine, dacă aveai noroc, o cutie livrată în apropierea Crăciunului conținea și vreo două portocale.

Sigur, penuria de banane și portocale exista mai ales în orașele de provincie. Am auzit de la alții că în București era ceva mai bine și că fructele respective se găseau chiar și în timpul anului, nu numai la sărbătorile de iarnă. Pentru mine însă, chiar cîteva luni după Revoluție, gustul bananelor și al portocalelor îmi aducea aminte tot de Crăciun. Am savurat fructele astea chiar și în decembrie 1989, cînd a picat Ceaușescu. Și faptul că la acel Crăciun au fost împușcați președintele și soția sa nu a umbrit cu nimic întîlnirea mea personală cu gustul bananelor și portocalelor comuniste.

Foto: Wikimedia Commons