(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)
Hermann se dorește un film de lung metraj de tip docu-drama, care să spună o parte din povestea unui loc îngrozitor: închisoarea de la Pitești. Producția se sprijină și pe ajutorul extern al semenilor și proiectul este prezent pe Indie GoGo (termen: 6 ianuarie), unde din păcate, nu s-a strîns decît… 1 euro din cei 32.600 solicitați. Vă pot convinge să donați?
Experimentul Pitești
Am aflat despre închisoarea Pitești din colecția revistei Memoria, acum mulți ani. Pe măsură ce citeam mărturiile supraviețuitorilor teribilului penitenciar comunist, îmi puneam întrebări asupra umanității. „Experimentul Pitești” viza transformarea deținuților în torționari. Pe măsură ce li se aplicau cele mai groaznice torturi – inclusiv obligarea lor de a-și mînca propriile excremente – deținuților politici li se spălau creierele. Nu puține au fost cazurile în care cei asupriți deveneau asupritori și nu aveau nici o problemă să-și bată noaptea în somn cu ciomagul propriii colegi de celulă.
La Pitești erau închiși mai ales intelectualii – studenți, profesori – dar și preoții. Pedepsele corporale și psihice le erau aplicate în funcție de domeniul în care aceștia își exercitaseră profesia înainte să fie închiși. Astfel, preoților li se confecționau cununi din sîrmă ghimpată și erau puși să-și înjure mamele folosind cuvinte din registrul religios. Studenții erau sodomizați sau erau obligați să facă acest lucru cu alți studenți. În timpul somnului, deținuții nu aveau voie să se miște nici un pic. Dacă se mișcau, erau bătuți pînă la leșin, în întuneric. Una dintre cele mai „inventive” metode de tortură mi s-a părut cea în care era băgată o pisică pe sub o haină complet închisă pusă peste deținut. Agitată, pisica îl zgîria pe om. Apoi, acesta era bătut cu biciul ud, pentru ca zgîrieturile să se transforme în răni purulente. De asemenea, nu puține au fost situațiile în care deținuții și-au eliminat unele organe interne sau mațe, o dată cu excrementele.
Filmul
Inspirat de unul dintre cei mai celebri torționari comuniști, Hermann spune povestea penitenciarului Pitești, o poveste al cărei protagonist este un tînăr promițător, care s-a schimbat brusc și a devenit, în doar cîțiva ani, o figură controversată a istoriei României. Hermann a fost o marionetă a Securității, manipulat și înșelat de aceasta pînă în punctul în care el nu s-a mai putut reabilita.
Sinopsis:
1940, Broșteni. Tânărul licean Hermann se vede nevoit să aleagă între insistențele unchiului său preferat de a se înscrie în Partidul Comunist și loialitatea față de prietenii din copilărie, care îl vor frate de cruce, legionar.
Tot atunci, Hermann o cunoaște pe Otilia, frumoasa fiică a primarului, care este de asemenea legionar. Acesta însă nu îl are la inimă pe Hermann, în principal din cauza originilor sale umile. Disperat să nu o piardă pe Otilia, Hermann o lasă însărcinată, se căsătorește cu ea pe ascuns și apoi se înscrie în partid, pentru a-și asigura o poziție bună pe viitor. Legăturile cu prietenii săi legionari îi vor distruge însă planurile, Hermann fiind arestat și condamnat la șapte ani de reeducare într-o închisoare din Suceava.
Acolo, destinul lui se schimbă dramatic. Denunțat pe nedrept pentru alte fapte închipuite și supus unor torturi cumplite, Hermann realizează că singura cale de ieșire este să distrugă tot ceea ce a fost înainte. Astfel, presupusul legionar, devine cel mai fervent susținător al reeducării comuniste, în speranța de a se alătura cât mai curând familiei sale. Din păcate însă, cele mai dragi ființe îi vor aduce cea mai cruntă dezamăgire.
Manipulat de Securitate și animat de dorința răzbunării, Hermann se dezumanizează definitiv, o dată ce este transferat la Pitești, la începutul anilor 50. După ce ajunge cea mai eficientă mașinărie de tortură, Hermann este trădat inclusiv de sistemul care l-a creat și, în final, executat în urma unui proces rușinos și fabricat.
Echipa
Este o echipă mică și tînără, entuziastă și cu experiență în domeniu.
Victoria Baltag este producătoarea și regizoarea filmului. Ea a absolvit un masterat în film, televiziune și istorie la University of Birmingham, Marea Britanie. În 2013, a primit Premiul de Popularitate la Research Festival din Londra, cu documentarul Faith and Flame. Ideea filmului i-a venit Victoriei după ce a vizitat închisoarea, în timpul Universității de Vară de la Râmnicu Sărat (jud. Buzău).
Alexandra Axinte, scenarista, a terminat UNATC, cu specializare în Scenaristică. Lucrează ca freelancer la companii precum HBO, Pro TV, Cat Music.
Cosmin Dumitrache este operator de imagine. Este absolvent de Jurnalism, cu specializare în film/editare. Are propria sa firmă de producție de film.
Ștefan Săndulescu, operator de sunet, a terminat Universitatea Națională de Muzică și este unul dintre compozitorii de la Note in a Bottle, un grup care face muzică de film și pentru jocuri video.
Sprijiniți!
Chiar dacă nu aveți de unde să donați, poate dați vorba mai departe, pînă cînd acest proiect ajunge la urechile vreunui înger investitor – persoană privată sau companie. S-au mai făcut documentare despre experimentul Pitești, dar n-am știre despre vreun film de tip docu-dramă. Avînd în vedere că proiectul aparține unei echipe tinere, consider că merită să le dăm o șansă și să-i popularizăm un pic. Citiți mai multe despre proiect la Indie GoGo.
Proiectul e foarte bun, dar imi dau seama de asta dupa ce am citit articolul de mai sus, nu dupa textul de pe IndieGogo care este cel mult…slabut (de la calitatea englezei, la ”carligele” absolut banale alese).
Desi apreciez si as promova cu draga inima proiectul, as vrea ca oamenii din spate sa inteleaga ca crowdfundingul e o afacere care incepe cu o mica investitie, de la comunicare la publicitate. Era si in 2012, cand ne-am promovat propriul proiect pe Android (fara prea mult succes, dar cu ceva banuti stransi), este si acum.
Prin urmare, pentru o impresie mai buna la prima citire, ar trebui platit un om avizat sa se uite putin peste texte si sa scape de ”Kindly Thanks” (exprimare) si de minuni precum „Do you like the Communist regime? Do you want to know the truth behind the Propaganda? We will show it. Here, NOW! Take attitude!” (totul, de la exprimare la intentie).
Altfel, sper din toata inima ca proiectul sa fie dus la bun sfarsit cumva pentru ca simt ca o sa iasa ceva frumos.
Mulțumesc pentru reacție! Așa este, sunt unele lucruri de remediat la nivelul limbii, voi încerca să-i ajut eu la acest capitol. Ei sunt foarte entuziaști și poate s-au grăbit pe alocuri.
Buna ziua!
La Multi Ani! …si multumesc frumos pentru comentariu. Adevarat, noi nu suntem oamenii vorbelor – punem mai usor cuvintele in imagini! Ar fi fost nimerit si intelept sa primim acest mesaj in privat – oricum apreciem, si vom proceda la modificarea mesajului. Multumim inca o data!
Cat despre investitie, da, ne-au tot contactat difertie firme si ne-au cerut intre 500 si 1200 de dolari pentru publicitate si sprijin in campanie. Nu avem acesti bani pentru marketing….
Victoria
Victoria, comentariul este publicat la textul meu, dar se referă și la proiectul vostru. Dacă nu faci, nu ești criticat. Iar criticile cele mai constructive se fac în public, pentru că astfel poate contribui mai multă lume la succesul proiectului respectiv.
Krossfire s-a referit la lucruri concrete în comentariul său și sunt convins că va mai face și alte sugestii.
O sa raspund oricum si prin e-mail, ca sa-mi argumentez mai clar feedbackul :)
Una din problemele crowdfundingului modern este ca-ti trebuie bani chiar si pentru a demara proiectul (practic, e indicat sa-ti finantezi singur un 2-3% din suma necesara si sa donezi sume mici la multe alte proiecte pentru ca propunerea ta sa apara cat mai des in sugestii – asta pana la a face efectiv publicitate proiectului).
Oricum, daca nu merge pe indiegogo, puteti incerca si alte platforme (nu Kickstarter, daca n-aveti membri cu domiciliul in SUA). Puteti inclusiv incerca un model episodic, cu finantare de tip Patreon.
Gata, am raspuns mai detaliat pe mail :)
Ah, ne faci curioși… Oare ce ai scris tu în acel mail?