DOCUMENTAR “Granița morții” ✭✭✭✩✩ – Cătălin Apostol 1


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Documentarul “Granița morții” va avea premiera online în 4 decembrie, la ora 19. Detalii sunt în pagina de Facebook a producției, pentru că un site minimal n-a avut timp TVR-ul să facă.

Din articolul meu mai vechi despre cartea Brândușei Armanca, ați înțeles că frontieriștii sunt cei care au încercat să fugă din țară, în timpul comunismului, pur și simplu “rupând” una dintre granițele țării, de multe ori pe cele de la Dunăre. Dacă erau prinși, erau fie împușcați pe loc, fie acuzați de “trecere frauduloasă a frontierei” și aruncați în închisoare, unde erau bătuți până la moarte sau uitați acolo mulți ani.

Cartea amintită a jurnalistei conține informațiile documentare necesare filmului “Li se spunea frontieriștii” din 2000.

Închisoarea România

De data aceasta, vreau să vă spun cîteva cuvinte despre un nou documentar: “Granița morții”.

“Filmul prezintă mărturii zguduitoare despre vremurile când România era o pușcărie mare, îngrădită cu sârmă ghimpată și păzită de grăniceri îndoctrinați să fie gata oricând să mitralieze visul de libertate al oricărui nechibzuit care ar îndrăzni să evadeze din absurdul dictaturii comuniste.”

Am citat din descrierea filmului. Documentarul este realizat în stil modern și combină mai multe tehnici întîlnite la creațiile occidentale de acest tip:

  • interviurile se îmbină cu secvențe de docudramă (scene reconstituite, filmate în stil artistic);
  • muzica ajută la dramatizare;
  • poveștile se intercalează.

Referitor la ultima caracteristică, mi s-a părut derutant să observ în paralel două mărturii, mai ales că ele nu se completau narativ și se refereau la persoane diferite. Mi s-ar fi părut mai indicat ca fiecare poveste să beneficieze de propriul timp și să fie epuizată înainte de a trece la alta.

Pe de altă parte, îmi pare rău că realizatorii nu au profitat mai mult de experiența și activitatea profesională a unor jurnaliști precum Marina Constantinoiu și Istvan Deak, care au umblat mii de kilometri în țară și în lume, pentru a aduna documente, mărturii și imagini despre frontieriști. Ei apar doar în vreo 3-4 bucăți de interviu, insuficiente ca să profităm de informațiile adunate de ei.

În schimb, m-am bucurat că mărturiilor frontieriștilor li se acordă spațiu generos.

„N-am apucat să fac câțiva pași că au început să tragă. 32 de cartușe în plin, de la doi metri. A fost un miracol că am scăpat cu viață.” (Ioan Bouros, Jimbolia)

„Băiatul meu a plecat la Jimbolia și nu s-a mai întors. După zece zile ne-au zis să-l luăm de la morgă. Era împușcat în gură de grăniceri.” (Aurora Briscan, Timișoara)

„Mi se scurgeau mațele pe-afară, dar grănicerii parcă mai tare mă loveau cu bocancii.” (Ioan Bouros, Jimbolia)

Am fost șocat să aflu unele detalii, precum faptul că oamenii din sat au aplaudat cînd au auzit sentința dată unuia dintre concetățenii prinși în timp ce încerca să treacă granița. Și mai zicem că românii sunt un popor tolerant…

Securiști cu conștiința împăcată

De asemenea, am fost surprins de cît de relaxat poate fi și cît de mult poate minți un monstru precum Radu Tinu, fostul adjunct al Securităţii din Timiş. Cu o nonșalanță înfricoșătoare, el vrea să arate că n-are nicio vină, dar recunoaște că soldații grăniceri au tras și împușcat mortal cetățeni români neînarmați. De asemenea, el discreditează unele cazuri celebre din epocă, într-un mod care te miră pur și simplu. Avînd în vedere că dosarele de atunci se clasau prin distrugerea lor, securistul cu pensie enormă de astăzi este liniștit și cu conștiința împăcată.

Am mai reținut cinismul autorităților comuniste, care, la un moment dat, au încetat să mai preia cadavrele de pe Dunăre ale celor care nu reușiseră să treacă în partea sîrbă. După ce au fost construite Porțile de Fier, cursul Dunării s-a schimbat un pic, astfel că trupurile moarte se duceau către Iugoslavia. Sîrbii n-au avut de ales și au cules acele cadavre, pe care le-au îngropat într-un cimitir special. Peste ani și ani, sîrbii au înmormântat oameni de-ai lor în același loc, peste rămășițele românilor.

Tot șocant a fost să aflu că ofițerul care l-a împușcat în gură pe bărbatul amintit mai sus era vecin cu familia acestuia. Într-o confruntare cu soția frontieristului ucis, fostul militar n-a exprimat nicio remușcare. Să ținem cont de faptul că acești grăniceri avansau destul de repede față de militarii de la alte arme, deci au astăzi pensii babane și alte avantaje!

Am reținut și că soldații grăniceri erau aduși din alte zone ale țării, pentru a nu se atașa de frontieriștii care, altfel, le-ar fi putut fi rude sau prieteni.

La final, o apreciere pentru părțile din film cu lecția unei profesoare despre acest fenomen trist din istoria noastră și pentru modul în care elevii au răspuns la întrebările profesoarei. În fond, acestea sunt unele dintre scopurile acestui documentar, dar și ale altor creații similare: să ne educe, să ne facă să le vorbim și altora despre asta, să nu uităm și, mai ales, să veghem să nu se repete.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Un gând despre “DOCUMENTAR “Granița morții” ✭✭✭✩✩ – Cătălin Apostol