DOCUMENTAR “The Last Cruise” (2021) ✭✭✭✩✩


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

Anul trecut pe vremea asta, tocmai aflam că a dat peste noi o nouă molimă. Mândri cum suntem noi, Homo Sapiens, n-am băgat în seamă amenințarea și, inițial, nu prea am ținut cont de reguli. Dar cei aflați pe vasul de croazieră Diamond Princess au primit vestea despre noul coronavirus ca o pastilă amară dizolvată în suc dulce. Pentru că veștile rele parcă sunt digerate mai ușor când ai în jur un set complet de mâncare, distracție și reverie, pe un hotel plutitor de cinci stele…

Documentarul “The Last Cruise” se focalizează pe perioada de carantină din ianuarie – martie 2020, când pasagerii au fost blocați pe vasul ancorat în portul Hong-Kong. Drama a început chiar în ultima zi de croazieră, când turiștii urmau să debarce, pentru a explora orașul.

Filmul este realizat exclusiv din filmări ale pasagerilor – turiști și membri ai echipajului. Nu există vreun comentariu din exterior și nimic altceva decât unele marcaje temporale pe ecran. Documentarul va începe să fie difuzat de HBO Max în 30 martie.

Prinți și cerșetori

Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost ceva ce cred că și realizatoarea Hannah Olson a intenționat să observ: diferența enormă în condiții de trai pe vas dintre pasageri și membrii echipajului. Aceștia din urmă sunt practic niște servitori moderni, nevoiți să lucreze în jur de 13 ore pe zi, fără nicio zi de pauză, să mânânce pe apucate și să meargă la toaletă foarte rar, să locuiască în cabine fără ferestre cu încă unul, doi sau trei colegi. Acești angajați primesc un salariu mare comparativ cu cel din țările din care provin (Europa de Est, Asia, America Latină), dar din el își plătesc, de cele mai multe ori, uniforma și alte servicii de pe vas. Și fac asta în timpul unor contracte de șase luni, în medie.

Viața lor nu este nici pe departe luxoasă și amuzantă precum ați crede. Ei n-au voie să se plimbe pe vas oriunde doresc și în unele zone au acces doar noaptea, când pasagerii sunt în cabinele lor. Cele două clase sociale – cea a unor oameni care-și permit să cheltuiască mii de euro de persoană pentru o croazieră și cea a unor cetățeni nevoiți să lucreze în condiții mizerabile pentru a-și întreține familia de acasă – n-au voie să se întâlnească în alt mod decât în cadrul activităților: zumba, dans, teatru, fotografieri, mâncat etc. Nici vorbă de socializare între pasageri și echipaj pe holuri sau la marginea piscinei!

Toate aceste aspecte sunt vizibile în înregistrările membrilor echipajului din documentar. Filmul urmărește destinele a câtorva dintre aceștia, de la instituirea carantinei până la marea eliberare din martie 2020. Una dintre angajate mărturisește că simte că o ia razna, din cauză că nu mai văzuse cerul și exteriorul de zile întregi. Un alt angajat spune că a ascuns simptomele de Covid-19, așa cum au făcut și alți colegi, de teamă să nu fie debarcat și să piardă plata. Din această cauză, virusul s-a transmis rapid printre angajați.

Apropo de asta, un lucru uimitor: deși pasagerii au fost izolați în cabine încă de la început, angajații au trebuit să continue să se înghesuie în bucătării, pe holuri, în depozite, pentru a-și continua munca. Din acest punct de vedere, Diamond Princess a fost un mare laborator de studiu pentru cercetătorii virusului. Așa au putut constata că virusul se transmite prin aer, nu numai prin contact direct. Iar când toți pasagerii au fost debarcați și trimiși în țările lor, angajații au rămas blocați și unii se temeau că vor fi lăsați pur și simplu să moară treptat pe navă.

Documentarul are doar 40 de minute, dar este tragic. Dacă inițial vei fi învăluit de atmosfera strălucitoare a unui vas de croazieră, treptat vei intra în tensiunea izolării în spații claustrofobice, vei simți tensiunea dintre pasageri și echipaj și vei fi uimit de pretențiile turiștilor cu dare de mână, indignați că nu li s-a adus muștar sau ketchup alături de hamburgerul servit la cabină.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.