(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)
În 21 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu s-a ocupat de aprobarea plății unor avocați pentru a susține un proces în SUA pentru plata unor becuri reclamate de importatori ca defecte. N-a aprobat plata, cu indicația să fie achitată de producătorii becurilor. Nicolae tocmai se 
întorsese dintr-o vizită în Iran, în timp ce, la Timișoara, populația fierbea și striga „Jos Ceaușescu!”.
Dar Elena îi ascunsese gravitatea situației; la rîndul ei, ea era informată parțial și lucrurile cele mai grave îi erau ascunse. Elena era timonierul din relația cu președintele Republicii Socialiste România, protectoarea familiei, a cuplului și a partidului, dar și zbirul care filtra informațiile care ajungeau în Cabinetul 1 (N. Ceaușescu).
Să o luăm metodic
Cartea „Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu. Agenda Tovarășei în 1989” de Lavinia Betea se bazează pe însemnările zilnice din agenda șefului de cabinet al Elenei Ceaușescu (Cabinetul 2). Zi de zi, acesta nota ora la care intra și ieșea fiecare persoană primită de Leana și subiectul discuției. Lavinia Betea coroborează aceste informații seci cu știrile vremii, cu alte cărți despre acea perioadă și cu interviurile luate de ea însăși unor înalți demnitari comuniști.
Rezultă o monografie stufoasă a ultimului an din viața Ceaușeștilor, din care nu lipsesc misterele, tensiunile, bîrfele, intrigile, abuzurile, situațiile absurde ș.a.m.d. Cartea este un mozaic de ședințe mai scurte sau mai lungi, de întrevederi programate cu mult timp în urmă sau de chemări intempestive la Cabinetul 2.
Ca să înțelegeți mai bine cine era Elena Ceaușescu, iată un episod din seria „Adevăruri despre trecut” de la TVR, publicat inițial pe Youtube în 2016 și rebotezat acum:
Mozaic ceaușist
Nu știu cum să relatez altfel despre acest volum decît în același spirit, fragmentat. Iată deci bucăți parafrazate din carte:
- Epoca lui Ceaușescu era împărțită în: cea bună (1968-1974) și cea influențată de Elena (1974-1989). De ce? Pentru că Leana simțea că trebuie să lase la cîrma dinastică un urmaș demn și făcea tot ce-i stătea în putință să identifice persoana perfectă.
- Cei doi erau serviți la prînz de ospătarul Melinte. Nicolae avea diabet, așa că adoptaseră amîndoi un regim alimentar care consta în mai multe mese pe zi, dar cu gramaj controlat. Cuplul le reproșa celor din Comitetul Executiv (CPEx) al Partidului Comunist Român că se îngrașă. La o ședință a CPEx-ului, Nicolae a spus chiar că românii se îmbolnăvesc pentru că mănîncă prea mult, nu prea puțin.
- Elena o primea aproape zilnic și pentru mult timp de fiecare dată pe Poliana Cristescu, fosta soție a lui Nicu. Discuțiile duceau uneori la încurcături. De exemplu, la un moment dat, Elena s-a declarat revoltată că au fost aprobate importurile de „leoparzi”, fără să i se ceară acordul. De fapt, era vorba despre sandalele italieniești Leonardo pe care și le cumpărase Poliana din străinătate și despre care-i povestise fostei soacre.
- Diabetul lui Nicolae se agrava de cîțiva ani. Avea în jur cei mai buni medici specialiști. Ținea morțiș ca boala asta și celelalte să nu fie dezvăluite presei străine sau liderilor comuniști din regiune. Adevărul este că cei doi erau niște moșnegi din ce în ce mai neputincioși. Dar mai ales Nicolae avea o obsesie mesianică și o încredere oarbă într-o nemurire conferită, într-un mod numai de el știut, de popor.
- Primeau o mulțime de cărți cu dedicație, ediții princeps ale unor volume de autori celebri din toată lumea, dar ei nu citeau niciodată. Agenda șefului de cabinet al Elenei este plină pentru că ea, la fel ca soțul ei dictator, preferau discuțiile față în față, oralitatea. Nu aveau nici studii, nici deprinderile necesare comunicării în scris, cu atît mai puțin ale redactării unor lucrări științifice sau cărți de specialitate.
- În schimb, cuplul Ceaușescu, dar mai ales Elena, era amator de filme artistice. Le plăceau filmele de aventuri și comediile. Securitatea se dădea peste cap să facă rost de ele din străinătate. Unii angajați sau colaboratori de la Televiziunea Română le traduceau casetele care erau proiectate în sala de cinema privată a dictatorilor. Apoi, casetele erau strecurate de Securitate pe piața neagră, unde erau traduse în general de Irina Margareta Nistor și vizionate în apartamente și case private.
- Ca fapt divers: numele lor nu se putea despărți niciodată în ziare pe rînduri diferite și trebuia mereu să fie formulate sub forma Prenume Nume, niciodată prescurtate, dar cu o mulțime de epitete și funcții înainte și după. Ei își spuneau în public „Tovarășul” și „Tovarășa”, iar în particular „Nicu” și „Lenuța”. În public însă, „Nicu” însemna mereu Nicu Ceaușescu, rebelul lor fiu dictator regional la Sibiu.
- Pe tot parcursul anului 1989, agenda tovarășei nu consemnează vreo vizită a generalui Victor Atanasie Stănculescu, cel care a jucat la Revoluția din Decembrie 1989 un rol atît de important. Foarte ciudat, dar cumva explicabil, avînd în vedere că Elena, cînd era mai tînără, îl primea pe general în particular și se întreținea cu el mai mult timp decît cu ceilalți demnitari comuniști.
- Col. Dumitru Burlan din Direcția a V-a a declarat că Elena ordonase să se instaleze microfoane în Cabinetul 1. Așa se explică faptul că ea apărea mereu la fix cînd Nicolae avea o discuție mai încinsă în birou sau imediat după ce un invitat ieșea din cabinetul dictatorului.
Am tot citit cărți despre viața cotidiană în comunism și pot spune că aș fi în stare să reconstitui pas cu pas o zi tipică din acea perioadă. Cartea Laviniei Betea vine tot cu un jurnal, de data asta fiind vorba despre agenda zilnică a celei de-a doua persoane în Stat la acea vreme (unii susțin în continuare că Elena era de fapt cea care controla cîrma țării). După ce am citit volumul, mi-a rămas o întrebare în minte:
Între două ședințe în cabinet, între o vînătoare a tovarășului și o vizită de lucru „pe platformă”, s-a întrebat vreodată oare Elena: „Hei, oare fac bine ce fac?”
„Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu. Agenda Tovarășei în 1989” de Lavinia Betea, 2018, Editura Corint, 300 de pagini
Cumpărați cartea de la: