CARTE “Jours tranquilles à l’Est” de Marc Capelle


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Cînd eram student la Jurnalism, am avut ocazia să-l am pe Marc Capelle drept profesor. Apoi, cînd am început să predau, am colaborat cu el. Așa că nu-mi dau seama de ce mi-a luat atît timp să-i descopăr cărțile! Dar, cum se spune, mai bine mai tîrziu decît niciodată…

“Jours tranquilles à l’Est” evocă 10 de ani de peregrinări prin orașe din țări foste comuniste, de la Berlin la Harkov și Hanoi. În fiecare dintre localitățile vizitate, Capelle s-a întîlnit și a lucrat cu jurnaliști, patroni de presă, factori de decizie, oameni politici ș.am.d. Bucureștiul a fost un oraș care l-a impresionat; și a avut timp să i se sedimenteze impresiile despre Capitală, pentru că a locuit aici trei ani (și trei ierni, cum spune el în carte!).

În urma acestor vizite, a reieșit un volum de amintiri, schițe de viață, fragmente dintr-un trecut care deja ni se pare tot mai îndepărtat. Citind cartea lui Capelle, te întorci cu adevărat în acele vremuri, pentru că autorul a surprins oameni, situații și detalii care readuc la viață epoca. Nu este însă un volum de analiză, deși pe alocuri autorul presară și unele observații sociale.

Am început FJSC în 1994, am fost deci a doua generație de absolvenți ai facultății. În 1990 însă, încă de la înființarea instituției, Marc Capelle era la București, într-un birou de la etajul 6, pentru a ajuta conducerea facultății să pună la punct o programă universitară demnă de un regim democratic, una care se baza pe modelul de la École Supérieure de Journalisme din Lille (unde am avut ocazia, în 1996, să petrec o lună).

Mon bureau n’a rien d’exaltant. C’est une petite pièce sans âme, au milieu du couloir. Les portes des autres bureaux sont toujours fermées et au début j’ai eu du mal à m’habituer à cet espace sinistre, anormalement silencieux. Pour bien signaler ma présence et encourager les contacts, j’ai dès les premiers jours laissé ostensiblement ma porte ouverte. Mais je me suis vite rendu compte que pour mes collègues, les portes closes offrent un double avantage : elles protègent un peu du froid et masquent leur relatif désœuvrement.

Observațiile despre București ale autorului trec prin mai multe domenii, de la oamenii de pe stradă la anumite obiceiuri împrumutate rapid din țările învecinate sau de la cotropitorii turci. De exemplu, Capelle mărturisește că prefera să schimbe dolari la un “mafiot” care-l aștepta periodic în holul hotelului în care era cazat, deoarece cursul valutar oferit de acesta era mult mai avantajos decît cel al băncilor.

Evident, autorul s-a întîlnit în Capitală cu o mulțime de oameni din presă, așa că îl putem crede cînd îi citim notele despre tarele jurnalismului post-decembrist. Mi-a rămas în minte replica lui Ion Cristoiu, după ce Capelle i-a ținut un discurs bine ticluit despre presa responsabilă, etica profesiei și jurnalismul obiectiv: patronul de presă i-a spus că el face “un ziar în stil oriental”.

Cît despre întrevederea cu Emil Constantinescu, pe atunci rectorul Universității din București:

D’une voix de fausset, il raconte son parcours de géologue et assure que, lui, n’a jamais eu de vraies responsabilités au sein du parti communiste. Je suppose qu’il dit cela pour déplaire à Mihai Coman, le doyen de la faculté de journalisme qui m’accompagne et qui, avant 1989, fut secrétaire général de la rédaction de Scînteia Tineretului, le quotidien du parti pour la jeunesse.

Spre deosebire de celelalte țări, Capelle a avut ocazia să viziteze și alte orașe din România. A notat astfel diferențele dintre locuitorii Bucureștiului și cei din provincie, cu observația evidentă că Bucureștiul este format din români din toate colțurile țării. În descrierea românilor de la sate, Capelle alunecă un pic pe panta bucolică pe care s-au aventurat o mulțime de artiști și intelectuali autohtoni.

Seuls, les paysans, eux, n’imitent personne. Ils sont authentiques. Authentiquement misérables, authentiquement perdus dans un monde qui leur échappe. Faut-il pour autant chanter les louanges du brave paysan roumain, gardien des vertus d’un peuple qui, à force de copier, aurait perdu son identité ? En quoi le berger ou le bougre qui fauche son arpent de terre sont-ils porteurs d’avenir ? On pense au contraire aux toiles de Millet ou de Van Gogh, éternelles certes mais inanimées. Mais il est vrai que les Bucarestois, notamment, sont fiers de leur “musée du village”.

Cei zece ani observați de Marc Capelle sunt cei în care s-au instalat regimurile post-comuniste, pe alocuri democratice. Au fost ani în care schimbările s-au petrecut cu repeziciune, la toate nivelurile, luîndu-i pe oameni prin suprindere, dînd peste cap valori, destabilizînd economii. Autorul a fost martorul instalării unei Europe noi în partea sa estică, cu sacrificii mari în cazul României.

Les couleurs de ces rues, l’ambiance de ces grands cafés, ces formules de politesse qui peuvent nous sembler désuètes (le baise-main, par exemple)… beaucoup de détails ici à Budapest, comme à Bucarest ou à Sofia évoquent l’Europe d’autrefois. Ou l’Europe telle que l’on pense qu’elle était autrefois. Une Europe des années 20 ou 30 que les expatriés d’aujourd’hui n’ont pas connue.

“Jours tranquilles à l’Est” de Marc Capelle, 2013, Riveneuve, 234 pp.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.